2090

NU vom călători fără vize în UE nici în 2012

 În pofida declaraţiilor exagerat de optimiste ale unor oficiali, dar şi a unor progrese reale înregistrate de R. Moldova, este aproape sigur că în 2012 nu vom călători fără vize în Uniunea Europeană, constată expertul IDIS Leonid Litra în studiul său, lansat azi, 7 februarie 2012.
 
La capitolul reuşite ale RM se numără eliberarea exclusivă a paşapoartelor biometrice. „Cu cât paşapoartele biometrice vor deveni mai accesibile şi mai răspândite, cu atât mai uşor le va fi autorităţilor să explice populaţiei ce înseamnă un regim liberalizat de vize cu UE. Pentru a evita dezamăgirile ulterioare, trebuie ca fiecare să înţeleagă că va fi în continuare nevoie de vize pentru călătorii cu o durată mai mare de 90 de zile în UE şi nu va permite dreptul la muncă”, a spus Leonid Litra. Totodată, populaţia din regiunea transnistreană trebuie încurajată să îşi aducă în regulă actele de stare civilă, pentru a putea obţine un paşaport biometric.
 
Printre legile cele mai semnificative care au fost adoptate recent sunt cele cu privire la activitatea poliţiei de frontieră, frontierei de stat, protecţiei datelor cu caracter personal.
 
Corupţia rămâne a fi una din cele mai mare provocări ale Guvernului şi afectează intens imaginea Moldovei. Nu în ultimul rând, ar trebui să se acorde mai multă atenţie aspectelor ce ţin de drepturile omului şi toleranţa diferitor minorităţi.
 
O altă instituţie care a rămas oficial pe dinafară este Parlamentul RM. Din aceste 41 de acte legislative, doar două treimi au fost adoptate în lectură finală de Parlament sau aprobate prin Hotărâre de Guvern. Restul se află fie în proces de consultări, fie au trecut de prima lectură.
 
Pentru a face faţă provocărilor financiare generate de liberalizarea regimului de vize cu UE,  studiul recomandă includerea oficială a Ministerului Finanţelor în Grupul de lucru cu privire la vize. Iar pentru a elimina deficienţele de coordonare, dar şi concurenţa dintre instituţiile statului pe acest segment, pe alocuri nesănătoasă, studiul IDIS recomandă angajarea unei persoane în cadrul biroului primului-ministru care să aibă în portofoliul său liberalizarea regimului de vize cu UE. Totodată, autorităţile trebuie să coopereze mai eficient cu Ucraina pe domeniul gestionării frontierei, în special a segmentului transnistrean.
 
Cert este că spre deosebire de statele din Balcanii de Vest (Macedonia, Serbia, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru), decizia de a călători liber în UE pentru Republica Moldova va fi luată de către organele decizionale ale UE. Or, în acest caz ar trebui să fim susţinuţi inclusiv de acele state care îşi manifestă îngrijorarea faţă de migraţia forţei de muncă şi creşterea criminalităţii, dar şi să combatem criticismul unor ţări UE faţă de acordarea cetăţeniei române pentru moldoveni. Asta chiar dacă respectivul subiect nu este oficial legat de procesul de liberalizare a vizelor.
 
Astfel de studii precum cel prezentat la 7 februarie 2012 la Chişinău de Leonid Litra au fost efectuate în paralel în toate ţările Parteneriatului Estic (PE) – Republica Moldova, Ucraina, Azerdbaijan, Georgia, Armenia, Belarus.
 
Analiza, intitulată, „Moldova pe calea liberalizării regimului de vize cu UE: un inventar al realizărilor şi eşecurilor” a fost elaborată ca parte integrantă a proiectului „Pavând drumul către circulaţia fără vize între statele Parteneriatului Estic şi cele ale UE”. Iniţiativa este implementată de către PASOS (Policy Association for an Open Society), cu sprijinul financiar oferit de către Iniţiativa pentru Guvernare Locală şi Reforma Serviciului Public (LGI) a Fundaţiilor pentru o Societate Deschisă (OSF).
 
Amintim că la data de 17 noiembrie, 2011, ministrul Afacerilor Externe, Iurie Leancă, a promis că în 2012, moldovenii vor călători fără vize în UE, în caz contrar, îşi va da demisia.
 
Timpul.md 
0