480

Filat îşi ia peste picior colegul de partid şi de Guvern


Premierul Filat îşi bate joc de colegul său de partid şi de Guvern, Iurie Leancă, şi declară că membrii Executivului ar trebui să pună mână de la mână să-i asigure un loc de trai. Reamintim că, potrivit declaraţiei pe venit, ministrul Leancă nu are locuinţă.
 
 “Trebuie să avem grijă de cei fără locuințe, mai ales că acum avem temperaturi scăzute. Avem nevoie de ei să fie sănătoși, capabili să-și îndeplinească atribuțiile”, a declarat, ironic, premierul Filat. 

Potrivit declaraţiilor pe venit, completate de miniştrii Guvernului Filat, jumătate dintre aceştia nu au o locuinţă şi trăiesc doar din salariu. Cel mai bogat membru al Executivului este premierul Vlad Filat, care a obţinut anul trecut din salariul de prim-ministru aproape 180 de mii de lei, iar afacerile i-au adus un venit de circa 6,5 milioane de lei. Premierul mai are o casa de 370 de metri pătraţi, evaluat la 4,6 milioane de lei.  


În acelaşi timp, vicepremierul Valeriu Lazăr a declarat venituri de aproape 280 de mii de lei din salariu, la care se adaugă 1,8 milioane de lei din afaceri. Lazăr are o casă evaluată la 2 milioane de lei.  


În schimb, ministrul Construcţiilor Marcel Raducan, al Agriculturii, Vasile Bumacov sau vicepremierul Mihai Moldovanu au declarat venituri zero, iar ministrul de Externe, Iurie Leancă nu are nici măcar locuinţă, ca şi alţi 7 colegi de-ai săi. 
 
point
0