486

"AIE nu ştie pe ce lume se află şi nu ştie ce are de făcut"


Igor Boţan, directorul executiv al Asociaţiei pentru democraţie participativă ADEPT, a declarat, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, că alianţa de guvernământ nu are un scenariu comun pentru alegerea şefului statului şi organizarea referendumului. 
 
„Această Alianţă pentru Integrare Europeană nu ştie pe ce lume se află şi nu ştie ce are de făcut. Ba a întrerupt un proces constituţional absolut inopinat, ba cei care au declarat că sînt gata să desfăşoare un referendum declară că au viziuni diferite. Ce fel de text trebuie întocmit pentru a fi supus votului cetăţenilor? Unii vor republică parlamentară pură, alţii vor doar modificări de conjunctură, hai să zicem aşa, ca Alianţa să aleagă preşedintele ţării şi un nou preşedinte al Parlamentului”, a spus Igor Boţan. 
 
În altă ordine de idei, Igor Boţan a declarat pentru Radio Europa Liberă că nu crede într-o reformatare a alianţei – înlocuirea PL cu grupul lui Dodon. „Eu cred că sînt speculaţii pentru că deputaţii din PCRM s-au convins că orice înţelegere cu cei din AIE nu costă nici o ceapă degerată. De aceea, prin comportamentul lor, liderii Alianţei compromit tot ce se poate compromite în această ţară şi consolidează fracţiunea Partidului Comuniştilor”, afirmă Boţan.
 
point.md
0