1036

Incendii de proporţii în R.Moldova


În ultimile 24 de ore, pe teritoriul Republicii Moldova, au avut loc 15 incendii. În trei dintre ele au decedat patru persoane. 
Este vorba de incendiul produs în municipiul Chişinău, în urma căruia a fost depistată o femeie de 81 de ani, carbonizată. Specialiştii înaintează o versiune prealabilă a izbucnirii incendiului, ca fiind nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la utilizarea focului deschis, mai ales că apartamentul bătrînei era deconectat de la energia electrică. 

În raionul Cimişlia, tot în urma incendiului, şi-a pierdut viaţa un bărbat de 55 ani, în odaia în care au ars şi bunurile materiale. 

Un alt incendiu în raionul Sângerei a provocat tragedie dublă în familia a doi fraţi de 60 şi 74 de ani. De această dată focul a izbucnit din cauza nerespectării regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sobei. 
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale atenţionează populaţia să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor, întrucît încălcarea acestora poate duce la urmări fatale.
 
union
0