475

PLDM vrea să modifice 18 articole din Constituție


Partidul Liberal Democrat a prezentat colegilor din cadrul Alianței pentru Integrare Europeană propriul proiect de modificare a Legii Supreme. 
 
Documentul vizează 18 articole din Constituție. Despre aceasta a declarat prim-ministrul,Vlad Filat în cadrul unei emisiuni la N4. 
 
Liderul liberal-democraților nu dorit să ofere mai multe detalii, însă a spus că proiectul conține simplificarea mecanismului de alegere a președintelui țării și reducerea competențelor șefului statului. „O dată ce va fi micșorat numărul de voturi necesare pentru a alege președintele, o parte din competențele acestuia vor transmise Parlamentului și Guvernului”, a enunțat Filat.
 
Totodată, premierul a menționat că organizarea unui Referendum Constituțional a fost o decizie nefericită și că cea mai bună soluție pentru a depăși criza politică este ca cetățenii să aleagă șeful statului. Potrivit lui Filat, această idee nu a fost susținută de niciun partid parlamentar.
 
Menționăm că până acum doar Partidul Liberal și-a prezentat poizția cu privire la modificările constituționale. Liberalii au venit cu 3 modificări esențiale. Aceștia propun reducerea vârstei candidatului la funcția de președinte, alegerea șefului statului cu majoritatea parlamentară simplă de voturi și înaintarea candidaturi prim-ministrului de către Parlament, astfel reducând din competența președintelui țării.
 
UNIMEDIA precizează că liderii AIE au decis că vor organiza un referendum constituțional, pentru a simplifica procedura de alegere a șefului statului și consolidarea sistemului parlamentar autentic. Liderii Alianței au convenit că vor ieși cu o poziție comună privind modificarea Legii Supreme. 
 
point.md
0