538

PAD propune ca numărul deputaţilor să fie redus


Reducerea numărului de deputaţi în Parlament şi alegerea şefului statului direct de către popor. 
 
Acestea sunt modificările la Legea Supremă propuse de Partidul Acţiunea Democrată pentru deăşirea crizei politice. Pentru realizarea acestor obiective, formaţiunea vrea să iniţieze un Referendum constituţional. 
 
Formaţiunea pledează pentru organizarea Referendumului constituţional la toamnă. Proiectul de modificare a Legii Supreme prevede alegerea şefului statului direct de către popor. De asemenea, Partidul Acţiunea Democrată propune micşorarea numărului de deputaţi în Parlament de la 101 la 71. Preşedintele formaţiunii este de părere că actuala componenţă a Legislativului este mult prea extinsă în condiţiile în care doar o treime din depuţai citesc proiectele de legi.
 
Totodată, formaţiunea pledează pentru stabilirea sistemului mixt de alegeri parlamentare, astfel ca 35 dintre deputaţi să fie aleşi pe liste de partid, iar 36 - în circumscripţii uninominale teritoriale.
 
Până la organizarea referendumului, formaţiunea va sesiza, la sfârşitul acestei săptămâni, Curtea Constituţională pentru verificarea modificărilor operate la Legea cu privire la alegerea şefului statului. Precizăm că prin aceste amendamente, alegerile pot fi amânate pe motivul neînregistrării candidaţilor sau participarea la scrutin a mai puţin de 61 de deputaţi.
 
point.md
0