436

al treilea chizdetz mondial

Portavionul american USS Abraham-Lincoln, a trecut duminică strâmtoarea Ormuz şi se află în prezent în Golful Persic, a anunţat Pentagonul, în contextul creşterii tensiunilor dintre SUA şi Iran.
La rândul său, ministrul britanic al Apărării, Philip Hammond, a declarat că o fregată britanică şi o navă militară franceză fac parte din escorta portavionului american, alături de care se mai găsesc un crucişător şi două distrugătoare ale armatei SUA, conform Agerpres.

La începutul lunii, în timp ce efectua manevre navale în Golful Persic, Teheranul a cerut SUA să nu retrimită în Golf un alt portavion american ce tocmai părăsise zona şi a ameninţat că, în caz contrar, va recurge la măsuri de retorsiune.

În acelaşi timp, Iranul a ameninţat că va închide strâmtoarea Ormuz dacă se va institui un embargou petrolier împotriva sa din cauza controversatului program nuclear pe care-l desfăşoară. Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a avertizat de mai multe ori Iranul că blocarea strâmtorii Ormuz va constitui pentru SUA trecerea unei "linii roşii".

În ultimele zile, Iranul a încercat să reducă starea de tensiune, declarând, prin vocea şefului diplomaţiei sale, că nu a încercat niciodată să închidă strâmtoarea şi că doreşte 'pacea şi stabilitatea în regiune', afirmându-şi totodată disponibilitatea pentru reluarea negocierilor asupra programului său nuclear.
Iranul caută aliaţi în America de Sud

Aflat sub presiunea statelor occidentale din cauza controversatului program nuclear al ţării sale, preşedintele Iranului, Mahmud Ahmadinejad, a efectuat un turneu de cinci zile în America Latină, în încercarea de a se apropia de guvernele de stânga din această regiune.

Liderul iranian s-a întâlnit cu preşedintele venezuelean Hugo Chavez şi a asistat
la ceremonia de investire a preşedintelui Daniel Ortega (Nicaragua) reales la sfârşitul anului trecut, fost comandant în mişcarea de gherilă sandinistă susţinută în timpul războiului rece de URSS şi Cuba, grupare ce a preluat puterea la Managua în anul 1979. Ulterior, preşedintele Ahmadinejad a vizitat Cuba şi Ecuadorul.

Toate aceste state au în comun ostilitatea faţă de SUA şi apropierea lor de Iran în ultimii ani, preşedintele Venezuelei vizitând Teheranul de 9 ori în cei 13 ani de când se află la putere.

0