577

EXCLUSIV „Dictatorul“ Smirnov are cazier curat în Moldova


Fostul lider separatist, neschimbat de 20 de ani, este curat ca lacrima şi se poate bucura de o bătrânețe liniştită. Cel puţin asta reiese din scrisorile oficiale ale Procuraturii, Serviciului de Informaţii şi Securitate şi Ministerului de Interne adresate ziarului „Adevărul". 
 
Singurul dosar penal în care Igor Smirnov a fost acuzat de „nesupunere cerinţelor Constituţiei" a fost clasat încă în iunie 1991, după două luni de la intentare.
 
Spiritele postelectorale de la Tiraspol s-au calmat, noua „conducere" și-a intrat în rol, iar fosta s-a retras de pe arena politică. Igor Smirnov, cel care a pus bazele autoproclamatei republici, se odihnește astăzi în regiunea transnistreană după două decenii în care s-a aflat la cârma rmn. „Îl respect. Este cel care a întemeiat statul nostru. A trecut prin chinul războiului. Nu vom distruge istoria noastră", a declarat Evgheni Șevciuk, succesorul lui Smirnov.
Pe de alte parte, la Chișinău n-au contenit acuzațiile şi au reapărut discuţiile despre dosarele deschise pe numele celui numit până nu demult „dictatorul de la Tiraspol". Reporterii „Adevărul" au încercat să afle la Procuratura Generală, Serviciul de Informații și Securitate şi Ministerul de Interne câte dosare au fost deschise pe numele fostului lider separatist, cine se ocupă de ele, dacă Smirnov a fost anunțat în căutare generală etc.
 
Şi, surpriză! Din răspunsurile oficiale reiese că Procuratura nu are niciun dosar pe numele lui Smirnov. Angajații SIS ştiu despre o singură cauză penală, numărul 1991498008, intentată la 22 aprilie 1991, în baza art. 203, al. 1, al Codului Penal (ediția 1961): „Nesupunerea cerințelor Constituției Republicii Moldova și ale altor legi". Cauza a fost intentată de Procuratura Căinari.
Reprezentanții Direcției informații și evidențe operative a MAI ne-au comunicat că la doar două luni, la 26 iunie 1991, dosarul a fost clasat, pentru că, potrivit art. 5 din Codul de Procedură Penală (ediția 1961), „fapta nu întrunește elemente constitutive ale infracțiunii".
 
Asta înseamnă că azi, peste mai bine de 20 de ani, Igor Smirnov are cazierul judiciar curat și a respectat întotdeauna legile țării noastre. Este cel puţin straniu. Or, acum două decenii oamenii legii adunau probe care l-ar fi trimis direct după gratii și pregăteau o operațiune de reținere a acestuia. „Din 1989 până în 1991, împreună cu alți colegi, încercam să demonstrăm că Smirnov a comis crime împotriva statului. Acele materiale au fost trimise conducerii ţării. Ce s-a întâmplat însă cu ele este un mare semn de întrebare", a comentat Anatol Ganenco, colonel de Securitate. Potrivit lui, e o mare încălcare să clasezi un astfel de dosar, mai ales că nu există termen de prescripție în cazul crimelor săvârşite împotriva statului.
 
Au scăpat „marfa" din mâini
 
Și mai supărat este generalul Ion Costaș, pe atunci ministru de Interne, cel care a adunat echipa ce urma să pună mâna pe Igor Smirnov la Kiev. „Operaţiunea a fost o operă de artă. Am ţinut-o în secret mult timp. Cu greu am obținut mandat de arest de la procurorul general Dumitru Postovan. După ce cu mare risc l-am adus pe Smirnov pe malul drept al Nistrului, l-am sunat pe Snegur şi l-am informat că «marfa e pe loc». Astăzi în arhive nu e niciun material din cele adunate. Cum putea fi clasat dosarul? Cred că mai-marilor noştri le-a fost frică", povesteşte Ion Costaș. Generalul îi acuză pe Dumitru Postovan (procuror general în anii 1990-1998), pe primul președinte Mircea Snegur, pe liberalul Ion Hadârcă, pe atunci prim-vicepreședinte al Parlamentului, cei care au decis eliberarea lui Smirnov.
 
„S-a implicat politicul, pentru că se dorea binele. Se făceau cedări care cred că nu ar fi trebuit să aibă loc, dar, când e vorba de război, legile uneori sunt mute", susţine Dumitru Postovan. „De fiecare dată, oalele se sparg de capul meu. Nu am nicio vină. Era o situaţie critică. Am fost în grupul de negocieri alături de alţi demnitari", explică Ion Hadârcă, referindu-se la blocarea căii ferate de către separatişti.
 
Dumitru Postovan afirmă că au existat mai multe dosare pe numele lui Smirnov, doar că acesta ar fi fost amnistiat în 1994 odată cu adoptarea unei noii Constituții. Despre acel act de amnistie nu se știu însă prea multe, foștii conducători dând vina pe memorie. „După 1994, și Smirnov, și colegii săi au rămas curaţi. Nu este treaba mea de ce au fost amnistiaţi. Decizia a fost luată de oficialii de atunci", îşi aminteşte el.  
„Amnistii au fost multe, dar eliberarea lui Smirnov a fost decisă în niște împrejurări foarte și foarte specifice. Atunci l-am eliberat pe Smirnov și am eliberat republica. Adevărat, a urmat un război, dar credeți că fără Smirnov conflictul nu ar fi fost? Trebuia să fac totul pentru a ameliora situația", se justifică Mircea Snegur.
 
„Trebuia arestat și condamnat pe viață"
 
Analiștii de la Chișinău afirmă că nepedepsirea fostului lider separatist arată poziția oficialilor de pe malul drept față de conflictul înghețat de la Nistru. „Igor Smirnov este criminal de stat. Trebuia arestat, diferit justiției și condamnat pe viață pentru toate crimele comise împotriva Republicii Moldova. Noi însă suntem mămăligoși, urmașii lui Ștefan de pe acest mal de Nistru, și nu avem o poziție consecventă. Clasarea dosarului demonstrează cât de «tranşanţi» au fost politicienii noştri din 1991 încoace", comentează Oazu Nantoi, expert în problema regiunii separatiste.  


Ion Manole, președintele Asociației Promo-Lex, afirmă că acum ar trebui să abordăm problema sancţionării celor care l-au eliberat pe Igor Smirnov în 1991 și au decis să-l lase curat ca lacrima. Totodată, el consideră că oamenii legii de pe malul drept ar fi trebuit să intenteze cauze penale nu doar pe numele liderului separatist. „Toată lumea aştepta dosare doar împotriva lui Smirnov. Ar trebui să fie urmăriţi penal începând de la Smirnov şi terminând cu sergentul de rând. Mai ales că victimele de acolo vin cu informaţia concretă despre persoanele care le-au încălcat drepturile. Autorităţile nu aplică însă legea. Fiecare face ce vrea", consideră Ion Manole.
 
point.md
0