996

Tiraspolul anulează taxa la produsele importate din dreapta Nistrului

 
Autoritățile separatiste de la Tiraspol au anulat taxele impuse la produsele importate din partea dreaptă a Nistrului. Un decret în acest sens a fost semnat astăzi de către pretinsul lider Evgheni Șevciuk.

„Mulți ani ne-am izolat artifical de lumea de afară. Cred că asemenea abordări economice sunt inacceptabile. Acțiunile guvernului ar trebui să vizeze atragerea de noi investiții. Totodată trebuie să restabilim imaginea țării”, a declarat astăzi candidatul la funcția de premier în pretisna administrație de la Tiraspol, Piotr Stepanov, citat de Olvia-press.

Până acum, era aplicată o taxă de 100% la produsele moldovenești importate în regiunea separatistă.
 
jurnal.md
0