350

Elena Basescu, cu tricou "Free Iulia" in Parlamentul European


Eurodeputatul PDL Elena Basescu a purtat, marti, la Strasbourg, inainte de a intra in plenul Parlamentului European, un tricou inscriptionat cu chipul Iuliei Timosenko si cuvintele "Free Iulia".
 
Elena Basescu a purtat tricoul alb imprimat cu chipul fostului prim-ministru ucrainean si mesajul "Free Iulia", înainte de a intra în plenul Parlamentului European. Când a intrat în sala de plen a Parlamentului European, Elena Basescu nu mai purta tricoul respectiv.

Potrivit unor surse parlamentare, eurodeputatii PPE vor purta, în sedinta de plen de dupa-amiaza a Parlamentului European, astfel de tricouri pentru sustinerea Iuliei Timosenko. Lidera opozitiei ucrainene, Iulia Timosenko, a fost condamnata la sapte ani de închisoare în octombrie, pentru încheierea unor contracte în domeniul gazelor cu Rusia care ar fi fost dezavantajoase pentru Ucraina.
 
În ultima perioada, starea de sanatate a Iuliei Timosenko s-a degradat. SUA, dar si lideri europeni, precum Jerzy Buzek, presedintele al Parlamentului European pâna la începutul acestui an, au cerut eliberarea fostului premier ucrainean. În plus, Cehia i-a oferit azil politic sotului Iuliei Timosenko.
 
protv.md


0