553

Filat nu renunță la demisii în Guvern


Chiar dacă susține că nu renunță la remanieri, premierul Vlad Filat explică de ce acestea nu au avut loc până acum.

”Remanierile în Guvern pot fi operate doar împreună cu președintele republicii. Potrivit procedurii, la propunerea premierului, președintele semnează decretul de demitere. M-am oprit atunci când s-a pus problema organizării alegerilor pentru funcția de șef al statului. Nu am mers în paralel pentru că am văzut cum a fost cu votarea Legii bugetului de stat”, a declarat Filat în cadrul unei emisiuni de la Publika TV.


Premierul refuză să dea numele instituțiilor ai căror conducători merită să fie destituiți, dar spune că nu e vorba doar de miniștri, ci și de șefi de agenții.
 
union.md
0