584

Ultimatum pentru Filat și Plahotniuc

 


Premierul Vlad Filat și prim-vicepreședintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, sunt puși în fața unui ultimatum înaintat de Mișcarea Antimafie.


După decizia Curții Constituționale, care a declarat ilegale alegerile din 16 decembrie, și după anunțul AIE, privind organizarea referendumului constituțional, Mișcarea Antimafie a ieșit astăzi cu o listă de cerințe față de Filat și Plahotniuc, care trebuie să fie îndeplinite până la 30 ianuarie.


„Să renunțe la referendum, să modifice componența Comisiei Electoraloe Centrale, să fie demis procurorul general și președintele Curții de Apel, să fie dizolvat Parlamentul și să fie stabilită data alegerilor anticipate”, a declarat liderul Mișcării, Sergiu Mocanu, cu puțin timp în urmă.


În caz contrar, Mișcarea Antimafie avertizează că va pereclita afacerilor celor doi demnitari.


„Dacă nu, pe 30 ianuarie Mișcarea Antimafie va întreprinde măsuri. Vom bloca sediile la Victoriabank, hotelul „Codru”, hotelul „Nobil”, clubul „Drive”, Global Business Center, SA „Ipteh” și Eurosim SRL. Principiul nostru este simplu - ați atacat instituțiile statului, noi atacăm businessul vostru. Acțiunile noastre vor fi în măsură să paralizeze aceste instituții, vă asigur”, a mai spus Sergiu Mocanu.
 
jurnal

0