484

Reacția lui Voronin la decizia AIE: Proteste!


Partidul Comuniștilor încă nu a reacționat oficial la decizia coaliției de guvernare de a organiza un referendum. Totuși, liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a declarat pentru jurnaliști că formațiunea pe care o reprezintă s-ar putea să organizeze proteste.
 
"Încă nu știu exact cum vom proceda, dar vor fi... o să fie proteste foarte serioase", a spus Voronin. Ideea acestuia este susținută și de fostul președinte PPCD.  


Ultimul a solicitat vineri desemnarea unei noi componențe a Comisiei Electorale Centrale, schimbarea magistraților de la Curtea Constituțională, demisia actualei guvernări, dizolvarea Parlamentului și stabilirea datei alegerilor anticipate. În caz contrar, Roșca amenință că va organiza proteste în masă, de tipul celor de pe vremea comuniștilor. Dacă toate aceste „propuneri” nu vor fi realizare, Roșca amenință că va organiza proteste stradale de amploare. Acesta a mai spus că va apela la liderii celorlalte formațiuni extra-parlamentare și va organiza proteste de amploare, legale și pașnice. „Eu încă nu mi-am pierdut abilitățile de a urca în copaci și a ține discursuri înflăcărate”, a spus creștin-democratul.  


Comuniștii își vor expune poziția oficială astăzi în cursul zilei. La sediul PCRM urmează a fi organizată o conferință de presă.
 
point.md
0