15 ianuarie 1850
«Cestiunea retrocedarii Basarabiei cu incetul ajunge a fi o cestiune de existenta pentru poporul roman. Puternicul imparat Alexandru II staruieste sa cistige cu orice pret stapinirea asupra acestei parti din cea mai pretioasa parte a vetrei noastre stramosesti.
Intelegem pe deplin aceasta staruinta, deoarece, la urma urmelor, pentru interesele sale morale si materiale, orice stat face tot ce-i sta prin putinta: Rusia este o imparatie mare si puternica, iara noi sintem o tara mica si slaba; daca dar tarul Alexandru II este hotarit a lua Basarabia in stapinirea sa, pentru noi, Basarabia e pierduta. Dar daca ne dam bine seama, nici nu e vorba sa pierdem ori sa pastram Basarabia : vorba e cum o vom pierde ori cum o vom pastra.
Nenorocirea cea mare ce ni se poate intimpla nu este ca vom pierde si ramasita unei pretioase provincii pierdute; putem sa pierdem chiar mai mult decit atita, increderea in trainicia poporului roman.
In viata sa indelungata niciodata poporul roman nu a fost la inaltimea la care se afla astazi cind cinci milioane de romani sint uniti intr-un singur stat. Mihai Viteazul a izbutit sa impreune sub stapinirea sa trei tari si sa pregateasca intemeiarea unui stat roman mai puternic, a fost insa destul ca Mihai Viteazul sa moara pentru ca planul urzit de dinsul sa se prabuseasca. Statul roman de astazi a trecut insa prin mai multe zguduiri si ramine statoric, fiindca are doua temelii : constiinta romanilor si increderea marilor natiuni europene.
Daca vom cistiga de trei ori atit pamint pe cit avem si vom pierde aceste temelii, statul roman, fie el oricit de intins, va deveni o crestiune trecatoare, iar daca ne vom pastra temeliile de existenta sociala, Rusia ne poate lua ce-i place si pierderile ne vor fi trecatoare. Astazi e dar timpul ca sa intarim, atit in romani, cit si in popoarele mari ale Apusului, credinta in trainicia poporului roman.
Rusia voieste sa ia Basarabia cu orice pret: noi nu primim nici un pret. Primind un pret, am vinde; si noi nu vindem nimic !
Guvernul rusesc insusi a pus cestiunea astfel incit romanii sint datori a raminea pina in sfirsit consecuenti motiunilor votate de catre Corpurile legiuitoare; nu dam nimic si nu primim nimic.
Romanul care ar cuteza sa atinga acest principiu ar fi un vinzator.»
(Mihai Eminescu, ("Cestiunea retrocedarii..."), Timpul, 10 februarie 1878, in Opere, vol X, Ed. Academiei, 1989, p.46)
http://www.mihaieminescu.org
Intelegem pe deplin aceasta staruinta, deoarece, la urma urmelor, pentru interesele sale morale si materiale, orice stat face tot ce-i sta prin putinta: Rusia este o imparatie mare si puternica, iara noi sintem o tara mica si slaba; daca dar tarul Alexandru II este hotarit a lua Basarabia in stapinirea sa, pentru noi, Basarabia e pierduta. Dar daca ne dam bine seama, nici nu e vorba sa pierdem ori sa pastram Basarabia : vorba e cum o vom pierde ori cum o vom pastra.
Nenorocirea cea mare ce ni se poate intimpla nu este ca vom pierde si ramasita unei pretioase provincii pierdute; putem sa pierdem chiar mai mult decit atita, increderea in trainicia poporului roman.
In viata sa indelungata niciodata poporul roman nu a fost la inaltimea la care se afla astazi cind cinci milioane de romani sint uniti intr-un singur stat. Mihai Viteazul a izbutit sa impreune sub stapinirea sa trei tari si sa pregateasca intemeiarea unui stat roman mai puternic, a fost insa destul ca Mihai Viteazul sa moara pentru ca planul urzit de dinsul sa se prabuseasca. Statul roman de astazi a trecut insa prin mai multe zguduiri si ramine statoric, fiindca are doua temelii : constiinta romanilor si increderea marilor natiuni europene.
Daca vom cistiga de trei ori atit pamint pe cit avem si vom pierde aceste temelii, statul roman, fie el oricit de intins, va deveni o crestiune trecatoare, iar daca ne vom pastra temeliile de existenta sociala, Rusia ne poate lua ce-i place si pierderile ne vor fi trecatoare. Astazi e dar timpul ca sa intarim, atit in romani, cit si in popoarele mari ale Apusului, credinta in trainicia poporului roman.
Rusia voieste sa ia Basarabia cu orice pret: noi nu primim nici un pret. Primind un pret, am vinde; si noi nu vindem nimic !
Guvernul rusesc insusi a pus cestiunea astfel incit romanii sint datori a raminea pina in sfirsit consecuenti motiunilor votate de catre Corpurile legiuitoare; nu dam nimic si nu primim nimic.
Romanul care ar cuteza sa atinga acest principiu ar fi un vinzator.»
(Mihai Eminescu, ("Cestiunea retrocedarii..."), Timpul, 10 februarie 1878, in Opere, vol X, Ed. Academiei, 1989, p.46)
http://www.mihaieminescu.org