954

Consilierul lui Focșa a fost sancționat! A rămas fără permis pentru 3 ani


Consilierul ministrului Culturii, Dumitru Acriş a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport pe o perioadă trei ani. 


În urma prelevării probelor de sânge s-a constat că acesta conducea automobilul în stare ebrietate. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de consilierul ministrului Afacerilor Interne, Eugeniu Onică. 


În ajunul Crăciunului pe rit vechi, Dumitru Acriș a fost reţinut de inspectorii rutieri, fiind suspectat că s-ar afla în stare de ebrietate. La Secția poliției rutiere a fost surprins și ministrul Culturii, Boris Focșa, pentru a-l ajuta pe subalternul său. Acesta a recunoscut că ar fi consumat alcool, însă nu conducea automobilul în seara respectivă.


Ulterior, Focșa a remis un comunicat de presă în care se spune că la volan se afla soția sa. „M-a telefonat consilierul şi am înţeles că se află la Poliţia Rutieră, după care apelul s-a întrerupt şi m-am gândit că poate fi ceva grav. Ne întorceam de la o serbare de familie şi fiind prin apropiere, am hotărât să ne oprim să aflăm ce s-a întâmplat. Soţia a plecat să trimită copilul acasă cu un taxi, iar eu m-am urcat în maşină să-mi aprind o ţigară”, a explicat sursa. 


unimedia.md

0