705

"Un singur incident tragic nu face operaţiunea INEFICIENTĂ"


Ministerul rus de Externe continuă să monitorizeze situaţia în cazul incidentului care a avut loc la 1 ianuarie 2012 în zona de securitate a conflictului transnistrean, se spune în comunicatul de presă al MAE al Federației Ruse. 
“În cadrul ședinței de urgenţă a Comisiei Unificate de Control s-a luat decizia de a crea o comisie însărcinată să investigheze incidentul. Ancheta va fi efectuată de procuratura militară rusă. Totodată, Comandamentul Militar Comun va prezenta rezultatele în trei săptămâni”, se spune în comunicatul de presă al Ministerului rus de Externe. 
Potrivit acestuia, “acţiunile forțelor de menţinere a păcii au fost în conformitate cu normele stabilite: împușcăturile au fost efectuate în direcţia mașinii după epuizarea celorlalte măsuri de a opri vehiculul care în acel moment reprezenta o ameninţare directă pentru viaţa militarilor aflați la postul de control”. 

Totodată, Ministerul rus de Externe salută eforturile echilibrate și responsabile ale Republicii Moldova şi Transnistriei pentru elucidarea tuturor circumstanţelor incidentului. Cu toate acestea, atât în Moldova cât şi în afara hotarelor sale există forţe care, pentru a-și scoate avantaje politice, pot provoca o escaladare a tensiunilor în zona de securitate. 

Ministerului rus de Externe consideră nejustificate concluziile potrivit cărora operaţiunea de menţinere a păcii este ineficientă din cauza unui singur eveniment tragic. “Considerăm că mandatul operaţiunii de menţinere a păcii este în continuare necesar şi orientat spre atingerea unei soluţii prin mijloace politice paşnice, în interesul ambelor maluri ale Nistrului”, se mai spune în comunicat.
 
point.md
0