942

Hoţii au lăsat fără apă peste 200 de familii din capitală

Peste 200 de familii din capitală au rămas fără apă în ajunul Crăciunului, după ce persoane necunoscute au pătruns în subsolul casei şi au furat cele 4 contoare instalate la branşament şi trei vane, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al furnizorului. 


SA „Apă-Canal Chişinău” a sesizat Comisariatul de poliţie din sectorul Râşcani. Pe marginea acestui caz a fost intentat un dosar penal, însă răufăcătorii nu au fost încă găsiţi. Directorul întreprinderii, Constantin Becciev, a calificat situaţia drept ieşită din comun. „Este primul caz înregistrat când se fură contoare şi vane din subsolul unui bloc din capitală. Costul contoarelor şi vanelor furate se estimează la circa 25 de mii de lei. Procurarea, dar şi instalarea acestora a costat SA „Apă-Canal Chişinău” aproape 50 de mii de lei, bani care vor fi suportaţi de întreprindere”, a declarat Constantin Becciev, luni, în cadrul şedinţei operative de la Primărie. 


Directorul a comunicat că reprezentanţii instituţiei s-au deplasat la faţa locului imediat ce au fost anunţaţi despre incident. Timp de două ore muncitorii au schimbat contoarele şi vanele, iar blocul a fost reconectat la apeduct. Pe parcursul lucrărilor, locatarii au fost asiguraţi cu apă. În curtea blocului au fost aduse două autocisterne cu apă. 


În legătură cu acest caz, Constantin Becciev a declarat că gestionarii fondului locativ, reprezentanţii SA „Apă-Canal Chişinău, de comun acord cu poliţiştii ar trebuie să intensifice controalele în blocuri. Becciev a propus ca să fie elaborat un plan de acţiuni la nivel municipal. 

Directorul ACC nu exclude că aceste contoare şi vane ar putea fi sustrase chiar de reprezentanţii unor firme care câştigă licitaţiile anunţate de preturile de sector, oferind un preţ redus comparativ cu cel de piaţă, ca ulterior să le monteze în alte blocuri. 


În alt context Constantin Becciev a menţionat că, din cauza capacelor furate de la fântânile de apă din capitală, întreprinderea SA „Apă-Canal Chişinău” înregistrează anual pierderi de aproape 200 de mii de lei. Directorul a amintit şi de furtul înregistrat recent în oraşul Sângera, de la noul apeduct construit, de la care au fost sustrase similar 11 hidranţi. 
 
info prim
0