527

Presa chineză avertizează SUA să evite abordările provocatoare

Presa oficială de la Beijing avertizează Washingtonul să evite abordările militare provocatoare, după prezentarea noii strategii militare a Statelor Unite, care se concentrează pe regiunea Asia - Pacific. 
 
Într-un editorial, agenţia oficială China Nouă - ce reprezintă interesele regimului comunist de la Beijing - apreciază că decizia preşedintelui Barack Obama de suplimentare a prezenţei militare americane în zona Asia-Pacific ar putea avea ca efect pozitiv creşterea stabilităţii şi prosperităţii, informează BBC News online. Însă, avertizează China Nouă, "militarismul" american riscă, de fapt, să pericliteze pacea regională şi globală.
 
Într-un discurs rostit joi la Pentagon, Barack Obama, confirmând un principiu enunţat deja în Australia, în noiembrie, a reiterat că Statele Unite vor consolida prezenţa militară în regiunea Asia-Pacific. Obama a subliniat că prioritatea în acest moment o reprezintă Asia, considerată o regiune crucială. Bugetul Pentagonului urmează să fie diminuat cu circa 487 de miliarde de dolari în următorii zece ani, iar Obama recunoaşte că acest lucru va conduce la o armată mai flexibilă, cu mai puţine forţe terestre convenţionale. "Dar întreaga lume trebuie să ştie, Statele Unite vor menţine superioritatea militară cu forţe armate agile, flexibile şi pregătite să acţioneze în orice circumstanţe şi faţă de orice ameninţare, în interesul ţării", a avertizat liderul de la Casa Albă. 
 
timpul.md
0