847

Mica româncă a cucerit Parisul


Lucia Ioana Ghivercea, din Craiova, a reuşit să urce pe cele mai înalte trepte ale podiumului la competiţiile mondiale de balet, scrie Adevărul.
 
Anul trecut i-au adus Luciei şase competiţii şi 16 premii, unul dintre acestea fiind titlul de campioană mondială, la Dance World Cup - Paris 2011. Este al doilea titlu după cel obţinut la Porec, în Croaţia, în 2010, în finala ESDU - World Dance Masters. Tot la Paris a urcat şi pe a doua treaptă a podiumului, adăugându-şi la performanţe un al doilea titlu de vicecampioană mondială, asta şi pentru că a avut o coregrafie cu totul specială la gală.
La Openul din România, de la ESDU  - World Dance Masters, a urcat de patru ori pe podium pentru locul I, la secţiunile dans contemporan, naţional-folcloric, dans clasic şi pentru premiul special ce i-a fost acordat în urma obţinerii celui mai mare punctaj din concurs şi cea mai bună execuţie în concurs.
 
A urmat mondialul din Croaţia, unde a obţinut locurile II şi IV, la categoria 9 - 14 ani. Apoi,  „With love for dance", în Bulgaria, unde i-a fost acordat şi premiu pentru cel mai bun talent din concurs, IFMD România, cu patru premii I, apoi Campionatul Internaţional IFMD World Championship de la Veszprem din Ungaria care i-a adus trei premii I pentru partea artistică, tehnică şi de excelenţă.
 
union.md
0