1043

Fetiță de 7 ani, sacrificată în India pentru o recoltă mai bogată

 




O fetiţă de şapte ani din India a fost ucisă în cadrul unui ritual tribal religios, ficatul său fiind oferit drept ofrandă zeilor. Informația a fost anunţată de autorităţile din Chhattisgarh, care au arestat doi suspecţi în acest caz.

„Fetiţa de şapte ani a fost sacrificată de două persoane care credeau că gestul lor le va aduce o recoltă bogată”, a declarat un şef al poliţiei locale, citat de News Yahoo.

Poliţia a găsit corpul fetiţei în luna octombrie, la o săptămână după ce familia acesteia îi anunţase dispariţia. Sacrificiile umane nu sunt fenomene neobişnuite în regiunile tribale ale Indiei şi au loc cu regularitate în zonele mai sărace unde trăiesc numeroşi practicanţi ai magiei negre. În aceeaşi regiune, în anul 2010, s-a găsit corpul decapitat al unui muncitor într-un templu din vestul Bengalului. Caz a rămas nesoluţionat, însă autorităţile cred că este vorba tot despre un sacrificiu ritual.
 
jurnal

0