Dosarul celor trei politisti din Ialoveni trimis în judecată
Procuratura Anticorupţie anunţă despre finalizarea urmăririi penale şi expedierea în instanţa de judecată a cauzei penale de învinuire a vicecomisarului şi a doi inspectori ai Comisariatului de Poliţie Ialoveni.
Celor trei le este incriminată comiterea infracţiunilor prevăzute de art.46 (grup criminal organizat), 324 (corupere pasivă) şi 327 (abuz de serviciu) Cod Penal.
Totodată, vicecomisarul de la Ialoveni mai este învinuit în baza art.217 (păstrarea substanţelor narcotice în proporţii mari fără scop de înstrăinare) şi art.290 Cod Penal (păstrarea ilegală a muniţiilor).
Actualmente, două dintre persoanele învinuite se află în arest la domiciliu.
Menţionăm că, la 25 noiembrie 2011 Procuratura Anticorupţie a înaintat un demers Ministerului Afacerilor Interne prin care a solicitat suspendarea provizorie din funcţie a celor trei colaboratori de poliţie ai CPr Ialoveni.
Ministerul Afacerilor Interne însă a respins demersul Procuraturii Anticorupţie.
Amintim că, pe 2 octombrie curent Procuratura Anticorupţie a fost sesizată de două persoane care cereau tragerea la răspundere penală a 3 colaboratorii ai Comisariatului raional de Poliţie Ialoveni.
Potrivit petiţionarilor, în perioada 19 – 20 septembrie 2011 poliţiştii le-ar fi extorcat şi au primit de la aceştia mijloace băneşti în valută naţională şi străină echivalentul a 144.612 lei pentru a nu întreprinde măsuri în vederea identificării lor pe un dosar în care aceştia erau bănuiţi de comiterea tîlhăriei.
În aceiaşi zi, pe acest caz Procuratura Anticorupţie a declanşat o cauză penală în baza articolului 324 alin.3) lit.b) Cod penal - coruperea pasivă săvîrşită în proporţii deosebit de mari. De asemenea, au fost efectuate percheziţii în birourile, la domiciliile şi unităţile de transport personal ce aparţin celor trei angajaţi ai CPr Ialoveni.
Concomitent, în rezultatul percheziţiilor efectuate de Procuratura Anticorupţie la domiciliul vicecomisarului raionului Ialoveni au fost depistate şi ridicate substanţe narcotice – marijuană în cantitate de 20,94 grame şi 5 cartuşe, fapt confirmat prin expertizele dispuse de procurori pe acest caz.
tv7