430

Ce le urează Filat comuniștilor în anul nou?

 
„Urez Partidului Comuniștilor, opoziției, să-și facă datoria. Însă, într-o societate opoziția are un rol important în consolidarea societății și nu de divizare a acesteia. Regret această abordarea a PCRM, sper că în Anul Nou își vor revedea obiectivele și comportamentul”. Declarațiile au fost lansate de liderul PLDM, Vlad Filat.

Colegilor din cadrul Alianței pentru Integare Europeană, Filat le-a dorit să fie sănătoși, încrezători și să facă față angajamentelor asumate în fața cetățenilor Republicii Moldova.
 
Referitor la afirmațiile sale despre deputatul PD, Vlad Plahotniuc, premierul a spus că este cu inima împăcată. „Am scos în evidență probleme pe care le aveam la etapa respectivă, rezultatul aceastora acțiuni a adus la dinamizarea procesului politic și la rediminsionarea activității noastre”, a subliniat sursa.

Filat a afirmat că anul 2011 a fost unul greu pentru el. „Mă bucur că suntem la sfârșit de an și am reușit să trecem peste aceste greutăți. Chiar dacă așteptările oamenilor nu au fost îndeplinite în totalitate, pot să spun cu toată responsabilitatea că am reușit să obținem rezultate bune. Am reușit să facem față crizei economice și să stabilizăm economia. De asemenea, pot menționa rezultatele privind integrarea europeană a Republicii Moldova”, a remarcat liberal-democratul.

Sursa: UNIMEDIA

0