494

Godea nu exclude că Lupu ar fi fost impus să renunţe la funcţia de preşedinte


  Liderul Partidului Acţiunea Democratică (PAD), Mihai Godea, consideră că preşedintele PDM, Marian Lupu, a fost nevoit să renunţe la funcţia de preşedinte, din cauza presiunii care a fost pusă pe umerii Partidului Democrat. Totodată, Godea a salutat decizia lui Lupu, specificînd că este una responsabilă.


"Presiunea, pusă pe umerii PDM în ultimele luni, l-a determinat pe Lupu să ia această decizie, iar formaţiunea a evitat culpabilizarea sa în cazul eşecului alegerii preşedintelui", a spus Godea.


Deputatul a dat de înţeles că această situaţie a survenit din cauza neîncrederii care domină în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană. “Vreau să cred că va fi ales un preşedinte pe 15 ianuarie”, a subliniat Godea, specificînd că, în cazul în care va fi ales un şef de stat, acesta va avea nevoie de mult timp pentru ca să reabiliteze situaţia instituţiei prezidenţiale.
 
noi.md
0