Misterele Titanicului, dezlegate de ştiinţă
Celebrul vas le oferă indicii preţioase oamenilor de ştiinţă, care încearcă să afle ce se petrece cu epavele de pe fundul apei.
Studiile făcute de cercetătorii de la Institutul Oceanografic de la Bedford (Halifax, Canada) au arătat că Titanicul este ros de bacterii care se hrănesc cu oţel, printre ele numărându-se şi una nemaiîntâlnită până acum, pe care specialiştii au denumit-o Halomonas titanicae, după numele vasului.
În plus, cercetătorii au căzut de acord asupra faptului că impactul cu aisbergul care a scufundat celebra ambarcaţiune a fost atât de devastator din cauză că materialele folosite la construcţia carenei vaporului au fost de foarte proastă calitate. Ei spun că oţelul folosit era unul foarte moale şi uşor de îndoit sau de rupt.
Titanicul, care a pornit la 11 aprilie 1912 din Cork (Anglia) spre New York (SUA), a fost considerat şi promovat ca fiind vasul imposibil de scufundat. Fiind cel mai mare vapor construit până atunci, era una dintre atracţiile principale ale epocii şi era dotat ca atare. Echipajul, condus de căpitanul Edward J. Smith, dispunea de cea mai nouă tehnologie, iar pasagerii, numai oameni de vază, aveau la dispoziţie cele mai luxoase accesorii şi servicii. Conform ziarelor vremii, din Marea Britanie s‑au îmbarcat 2.228 de persoane, iar la New York, cu ajutorul vaselor de salvare, au mai ajuns doar 705 pasageri. Titanicul s-a scufundat la 14 aprilie 1912 după ce, la ora 23.40 GMT, a lovit un aisberg în apropierea coastei Newfoundland (Canada).
Patrula Gheţii
În urma scufundării Titanicului s-au pus bazele unui organism denumit Patrula Gheţii. Din 1913, Patrula a avut responsabilitatea de a localiza şi de a monitoriza deplasarea şi densitatea aisbergurilor. Patrula Gheţii a fost fondată de cele 20 de ţări membre ale organizaţiei SOLAS („Safety of Life at Sea"). Patrula Gheţii transmite rapoarte zilnice tuturor navelor aflate în apele reci.
adevarul