Sforăitul poate fi mortal

"Înregistrarea s-a efectuat cu ajutorul unui aparat portabil utilizat în ambulatoriu, care a permis măsurarea foarte fină a caracteristicilor sforăitului cronic şi a tulburărilor asociate. S-a trecut apoi la analizarea acustică a sforăitului, cu evaluarea frecvenţei sale orare, a volumului sonor (în decibeli) şi a formei clinice (la formare, implică sau nu cerul gurii)", spun cercetătorii.
Echipa de specialişti a încercat să stabilească o corelaţie între mortalitate şi caracteristicile clinice ale sforăitului. Rezultatele, publicate în revista "Otolaryngology - Head and Neck Surgery", arată că "sforăitul cronic - în cele mai puternice manifestări ale sale şi fără legătură cu vreo disfuncţie a palatului - este asociat cu o creştere semnificativă a mortalităţii globale, chiar în absenţa sindromului de apnee obstructivă în somn şi cu indice de masă corporală mai mic de 30", spune dr. Tellier.
Factorii de favorizare a sforăitului (îndeosebi alcool şi tutun) ar putea interveni în acest fenomen, pe care autorii studiului îl constată, dar nu îl explică.
unimedia