959

Cât costă o piesă în RM?

 
Ca să lanseze un hit, un interpret are nevoie de o sumă de bani cu multe zerouri, însă acest fapt nu-i poate garanta succesul.


Pe piaţa de muzică din RM, o piesă costă între 200 şi 1000 de euro, în timp ce în străinătate – 10.000 de euro şi chiar sute de mii. În Republica Moldova, există zeci de compozitori care mai de care, cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi, fiecare are taxa sa. Însă când vine vorba de bani, mulţi nu vor să spună ce sume încasează de la clienţii lor. 


În showbizul din RM o piesă, ca să ajungă hit, are nevoie de o sumă de bani cu multe zerouri, însă acest fapt nu-i poate garanta unui interpret succesul şi faima. Dacă un interpret are o voce bună, nu va deveni celebru peste noapte. Mai întâi, are nevoie de compozitor, textier, studio performant, de producător şi multe altele. Dacă persoana care cântă este şi un compozitor bun, o problemă s-a rezolvat. Însă dacă nu se pricepe la nimic în afară de a cânta, are nevoie de buzunare largi pline cu euro. „Ca să faci o piesă în RM, ai nevoie de minimum 500 de euro, însă aceasta nu devine hit, de aceea cred că nu merită să faci piese cu compozitori moldoveni”, opinează Cristy Rouge. 


De aceeaşi părere este Irina Tarasiuc care a ajuns în Germania pentru a realiza o piesă, scoţând din buzunarul său sau al susţinătorului său, fostul comunist Igor Dodon, câteva zeci de mii de euro. Se ştie că producătorul german Ralph Siegel, care a compus piesa Irinei, are taxe destul de mari, între 10000 şi 30000 mii de euro. 


După interpret şi suma

Dacă facem o listă a compozitorilor din RM, unele nume ar putea să nu vă pară cunoscute, aţi putea recunoaşte doar piesele pe care le-aţi ascultat la radio sau în altă parte. Liviu Ştirbu, Eugen Doga, Marian Stârcea, Iurie Sadovnic, Georgeta Voinovan, Alex Braşoveanu sunt câţiva dintre compozitorii pe care la sigur îi cunoaşteţi, dintre aceştia doar câţiva au spus cât costă o piesă compusă de ei. 


„Pe piaţa internă o piesă costă între 200 şi 1000 de euro, depinde de interpret. Ca o piesă să aibă succes, costă mai scump. La astfel de piese se lucrează câteva săptămâni, uneori mai mult, pot face şi aranjamente în vreo trei ore, preţul acestora e mic, desigur”, explică Sandu Gorgos. 


Compozitorul compune şi pentru interpreţi din România, taxa pentru aceştia e mult mai mare. Una din cele mai răsfăţate interprete la capitolul compozitori este Karizma. Aceasta a colaborat cu compozitori din Rusia, România, şi chiar din America. „Peste Prut, pentru o piesă se plăteşte de la 1000 la 2000 de euro, dar sunt compozitori care iau şi câte 10000 de euro şi chiar mai mult”, spune interpreta. Pe piaţa de muzică din Rusia, o piesă compusă de compozitori ca Miladze sau Krutoi ajunge şi la 100000 de dolari.


Alex Braşoveanu şi-a mărit taxa


Deşi în ultimul timp tânărul compozitor apare numai în scandaluri, îşi continuă să compună pentru interpreţi din afară. Alex are un contract încheiat cu o trupă din Rusia, iar suma pe care o încasează e destul de frumuşică, poate ajunge şi la 50.000 de euro. Dacă până acum Braşoveanu compunea piese pentru interpreţii din RM pentru circa 800 de euro, acum taxa s-a mărit, începând cu 1000 euro şi mai mult, doar că acesta, din spusele clienţilor săi, ia mai întâi banii, iar piesele uită să le compună. 


Un timp, interpreţi ca Natalia Barbu, Dan Bălan, Natalia Gordienco, Karizma, Cătălin Josan făceau coadă la uşa tânărului compozitor, acum, în urma unor scandaluri, Braşoveanu nu este disponibil nici pentru ei şi nici pentru presă. Când vine vorba despre alţi compozitori din RM care, din surse sigure, la fel încasează sume între 300 şi 1000 de euro pentru o piesă, aceştia spun că preferă să nu discute despre taxe, ci despre calitate şi profesionalism. 
 
jurnal
0