453

Comuniștii visează la demisia lui Negruța


Politica bugetar-fiscală pentru 2012 este un „crematoriu” pentru Republica Moldova, iar guvernul nu s-a obosit să se consulte și cu societatea civilă.
Cel puțin așa consideră vicepreședintele Parlamentului, comunistul Artur Reșetnicov.


„Acest proiect va duce țara la faliment.
Domnule ministru al Finanțelor, veți avea curajul să vă prezentați demisia?”, l-a întrebat Reșetnicov pe Veaceslav Negruța, care a prezentat astăzi în Parlament Politica bugetar-fiscală pentru 2012.

Ministrul Finanțelor a respins acuzațiile deputatului comunist și a precizat că acest proiect a fost consultat cu toate instituțiile administrației publice centrale și locale, cu mediul de afaceri și societatea civilă.


„Consultările au început mai demult, dar vă întreb pe dumneavoastră de câte ori ați consultat opinia publică când ați venit cu aministierea fiscală, cu legalizarea capitalului și cu scoaterea impozitului pe venit?
Aceste inițiative au adus daune de 4,5 miliarde de lei, care pe timp de criză ar fi fost un colac de salvare.
Cum ați explicat cetățenilor care au rămas supărați pentru că au plătit impozite, dar rău-platnicii nu și-au făcut datoria față de stat. Ați creat condiții inechitabie față de agenții eocomici”, i-a aprostrofat Negruța pe comuniști.


Dezbaterile asupra proiectului politicii bugetar-fiscale pentru 2012 continuă în Parlament.
 
jurnal
0