966

La 17 ani, doi minori distribuiau droguri în penitenciare


Oamenii legii au reținut două grupări criminale specializate în comercializarea drogurilor. Potrivit serviciului de presă al MAI, primul grup se ocupa de comercializarea marijuanei, cel de-al doilea realiza substanţe narcotice - amfetamină.
 
Astfel, zilele trecute, polițiștii au identificat două persoane, membri ai primului grup care s-au dovedit a fi doi minori de 17 ani, ambii originari din raionul Cahul. Cei doi suspecți distribuiau droguri în instituţiile de detenţie din localitate. 

În urma percheziţiei efectuate în apartamentul închiriat de suspecți, poliţia a depistat 400 grame de marijuana, iar tinerii erau stare de ebrietate narcotică. 
  
Din cel de-al doilea grup fac parte doi chișinăuieni, de 21 de ani, care comercializau amfetamină pe teritoriul Capitalei. Tinerii au fost surprinşi de oamenii legii în momentul realizării a 20 grame de amfitamină. Specialiștii au estimat prețul substanţelor narcotice la suma de circa 15 mii de lei. 
  
În ambele cazuri suspecții sunt cercetați penal pentru „Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ”. Dacă vina acestora va fi demonstrată, ei riscă să achite o amendă de până la 14 mii de lei sau să facă până la 4 ani de închisoare.
 
unimedia
0