895

PG: Șeful secţiei Poliţie Rutieră din cadrul CGP circulă cu acte expirate și numere de înmatriculare false

 Șeful secţiei Poliţiei Rutiere din cadrul Comisariatului General de Poliţie Chişinău a intrat în vizorul procurorilor, care au constatat în acțiunile acestuia mai multe abateri de la lege. 

Verificările procurorilor au relevat că poliţistul exploatează un automobil de model Mercedes-Benz S-Class, ale cărui certificat privind revizia tehnică, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, precum şi paşaportul tehnic sunt cu termenul de valabilitate expirat încă din luna decembrie 2010. 

 
Mai mult, oamenii legii menţionează că automobilul, importat în Republica Moldova din Letonia în 2010, la comanda poliţistului, era exploatat cu numere de înmatriculare de stat false, K AI 181. Acestea au fost predate spre păstrare Direcţiei Înmatriculare a transportului şi calificarea conducătorilor auto și nu au fost eliberate altor mijloace de transport. 

Ca urmare, procurorii au pornit în privinţa colonelului de poliţie mai multe proceduri contravenţionale, care au fost remise în instanța de judecată. 

UNIMEDIA precizează că șeful secţiei Poliţiei Rutiere din cadrul Comisariatului General de Poliţie Chişinău, Sergiu Ceban, a fost numit în funcție acum jumătate de an.
 
unimedia
0