548

PLDM cu ochii în patru pe colegii din AIE

 

PLDM este rezervat în ceea ce priveşte alegerea şefului statului din a doua tentativă. Preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat astăzi că deputaţii trebuie să dea dovadă de realism.
 
"Noi ne-am exprimat şi anterior poziţia referitor la acţiunile de optimism. Trebuie să cântărim cu prudenţă toată această acţiune de alegere a preşedintelui şi să mergem mai departe, doar dacă ştim că avem toate şansele. Dacă partenerii noştri au un candidat, înseamnă că au temei să fie optimişti, dar noi suntem mai rezervaţi în această privinţă", a spus Valeriu Streleţ.


Totodată, liberal-democratul a precizat că formaţiunea pe care o reprezintă va fi cu ochii în patru până pe 16 decembrie.


"Vom urmări să nu se producă o nouă schimbare a configuraţiei Alianţei. În conformitate cu anumite mişcări,vom decide conduita noastră la această dată. Am spus că repetarea nereuşită a datei alegerii preşedintelui va avea efecte de lungă durată. Noi reiterăm necesitatea de a onora angajamentele luate anterior şi de a vota legile stringente pentru ţară. Vom avea o agendă plină şi productivă", a explicat Valeriu Streleţ.


Alegerile prezidenţiale se vor desfăşura pe 16 decembrie.
 
Publika
 

0