495

Dacă alegerile prezidenţiale nu au avut loc, Legislativul va stabili în 30 de zile o nouă dată

 
Chişinău, 1 dec. /MOLDPRES/. Dacă alegerile prezidenţiale nu au avut loc din lipsă de cvorum sau din cauză că nu a fost înregistrat nici un candidat pentru funcţia de preşedinte, Legislativul va fi obligat să stabilească în 30 de zile o nouă dată pentru scrutin, informează MOLDPRES.  

Parlamentul a operat în şedinţa de astăzi modificări la Legea cu privire la procedura de alegere a preşedintelui Republicii Moldova. Pe ordinea de zi a şedinţei au figurat două proiecte dar ele au fost comasate la propunerea Comisiei juridice, numiri şi imunităţi. Amendamentele propuse de opoziţie care prevedeau că în cazul în care şi la alegerile ordinare noi nu se va înregistra nici un candidat, scrutinul să fie declarat eşuat şi demarată procedura de organizare a alegerilor repetate, au fost respinse de majoritatea parlamentară.
 
Potrivit Legii, prin alegeri propriu-zise se subînţelege înregistrarea prezenţei deputatului la şedinţa specială, primirea buletinului de vot şi votarea în modul stabilit de către comisie. Alegerile nu vor avea loc dacă la scrutin au participat mai puţin de 61 de deputaţi, sau dacă în termenele stabilite de lege nici un candidat nu s-a înregistrat pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, notează MOLDPRES.

0