Sărăcie? Moldovenii trimit tot mai mulți bani acasă!
Cu toate că în Uniunea Europeană bântuie criza, moldovenii de peste hotare trimit tot mai mulți bani acasă, relatează Jurnal TV.
În doar nouă luni ale anului, emigranţii au trimis acasă peste un miliard de dolari, sau cu aproape 20 la sută mai mult faţă de perioada similară a anului trecut. Vorbim despre banii ajunşi în ţară prin intermediul tranferurilor bancare. Neoficial, însă, remitenţele sunt de câteva ori mai mari, susţin experţii.
Oficial, în perioada ianuarie-august curent în țară au intrat echivalentul unui miliard 64 de milioane de dolari americani. 80 la sută din această sumă reprezintă transferuri în euro şi dolari. Restul trimit în ţară ruble ruseşti. Printre ţările în care moldovenii îşi câştigă pâinea se numără Turcia,Israel, Ucraina, Portugalia, Grecia şi România. Chiar dacă reprezentanţii Biroului de statistică susţin că în anul curent la lucru peste hotare se află circa 311 mii de persoane, cei de la Organizaţia Internaţională pentru Migraţie au o altă versiune.
Părerea celor de la Organizația Internațională pentru Migrație o aflați din video-ul de mai jos.
VIDEO
eco