509

Liliana Snegureac a fost numită șefa Cabinetului prim-ministrului

Fostul directorul al Biroului de Informații a Consiliului Europei la Chișinău, Liliana Snegureac a fost numită astăzi de Vlad Filat în funcția de șef al Cabinetului prim-ministrului. Aceasta va fi responsabilă de coordonarea activității consilierilor premierului.
Liliana Snegureac a fost prezentată membrilor Executivului și urmează ca de astăzi să-şi înceapă activitatea. Menționăm că Snegureac a activat în calitate de director al Biroului de Informații a Consiliului Europei la Chișinău timp de 14 ani. 

În prezent, Vlad Filat are opt consilieri: Igor Volnițchi este purtătorul de cuvânt al premierului, Eugen Sturza - responsabil de agenda prim-ministrului, Eugen Buga - protocol, Tudor Darie - probleme de tineret și tehnologii informaționale, Leonid Bujor - domeniul educație, Victor Lutenco - domeniul social, Constanța Popescu Mereacre - domeniul economic, Doina Cebotari - atragerea investițiilor.

UNIMEDIA amintește că Vlad Filat a fost numit prim-ministru în anul 2009. În 2011, acesta a fost numit premier pentru a doua oară.
 
unimedia.md
0