Se va căţăra în copaci cu megafonul la gură?
Atenţie la un politician arhicunoscut, dar care pare astăzi de nerecunoscut. În aşa hal încă nu l-aţi mai văzut.
Noul Meliton Kantaria?
Ceva se întâmplă cu el. Acum câtva timp l-am urmărit cu toţii pe micile ecrane bulversat mai abitir decât Richard Gere când a aflat că soţia sa, Diane Lane, din filmul „Infidela”, îl înşală cu un bate-poduri.
La finele săptămânii trecute era atât de descumpănit încât a anunţat că începe un protest non-stop. Şi asta cu toate că iarna bate la uşă şi, la anii lui, nu-i deloc simplu să stai afară în frig ore întregi. Darămite cu capul descoperit şi cu gura căscată în faţa microfonului.
Dar dacă va trebui să urce în copac cu megafonul în mână precum amicul său vechi Iurie Roşca? Sau să escaladeze acoperişul, precum sergentul armatei roşii Meliton Kantaria, că să arboreze steagul roşu pe clădirea Parlamentului? Sau să îndoaie tigăi precum Vladimir Putin pentru a impresiona masa de tineri alegători din faţa sa? Riscă să calce strâmb. Să nu-l ţină cureaua. Să rupă cuiul.
Unde mai pui că n-are cine să-l înlocuiască. Sau cel puţin să-i ţină plasa de siguranţă. Tinerii camarazi din preajma sa, potenţialii succesori, cam nu fac faţă. Unii trădează, ca Igor Dodon. Alţii calcă prin gropi, ca Mark Tkaciuk. Nu-i uşor să rămâi imperturbabil în aceste vitrege circumstanţe istorice.
L-a durut infidelitatea fetelor
Este vorba de Vladimir Voronin, v-aţi dat seama deja, desigur. Abandonat de unul dintre tovarăşii de drum şi de două dame de campanie, el pentru prima dată începe să dea semne de slăbiciune. Nu l-am văzut atât de năucit şi depăşit de evenimente nici măcar după alegerile din iulie 2009, când a pierdut puterea din propria-i prostie.
Pe de o parte, înclin să-l înţeleg. Cum toată lumea a fost cu ochii pe Igor Dodon, opiniei publice i-a scăpat faptul că pe Voronin l-a durut cel mai mult nu evadarea acestuia, ci infidelitatea celor două „fete”, după cum chiar el le-a numit cu o neprefăcută afecţiune pe Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc.
Pe de altă parte, este ciudat să-l vezi derutat şi pierdut cu firea pe un personaj politic poreclit „Nemuritorul” până şi de unii camarazi de partid, ca să nu mai vorbim de oponenţi. El este atât de temeinic înfipt în firmamentul politic autohton încât dă senzaţia că-i etern.
Nu-i de mirare că liderul comunist pare să nu aibă moarte politică. Toţi oamenii se duc să se spovedească la preoţi. Şi numai preoţii, adesea chiar şi arhiereii, se spovedesc la Voronin.
Staţia terminus
Uneori ai impresia că nu vom scăpa de el niciodată. Că va fi mereu cu noi. Şi la putere, şi în opoziţie. Mai cu seamă că Voronin, zice-se, nu îmbătrâneşte, ci induce în eroare duşmanul.
Iar acum, când pare să plângă, mă bate gândul că de fapt râde cu lacrimi. De cine? De adversarii săi stângaci şi nehotărâţi. Liderii AIE, în loc să profite de situaţie şi să-i aplice lovitura de graţie, se bat ca orbii între ei.
Şi totuşi, Voronin pare tulburat. Aş zice chiar buimăcit. Deşi adversarul ezită, conjunctura şi timpul lucrează împotriva liderului comunist. Se apropie staţia terminus. Trebuie să coboare. El simte asta, chit că nu realizează pe deplin ce se întâmplă. Tocmai de aceea e nervos de îi vine să se caţere pe pereţi. Sau în copaci?
P.Bogatu
jurnal