451

Tkaciuk și Muruianu, învinuiți că ar face parte dintr-un grup criminal

 Deputatul comunist Mark Tkaciuc şi preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Ion Muruianu, sunt învinuiți că ar fi acționat la comanda unui om de afaceri și că l-ar fi băgat la închisoare pe așa-zisul „hoț în lege”, Petru Gîlcă, zis și „Micu”, în schimbul unei sume de 2 mln de dolari. Cel puțin asta susține Micu, care și-a petrecut aproape jumătate din viață prin pușcării. De cealaltă parte, Tkaciuk neagă acuzațiile, iar nu le-a comentat deocamdată.

Toate aceste declarații au fost oferite pentru Jurnal TV. Petru Gîlcă este autoritatea criminală care băga în sperieţi Moldova anilor '90. 

Acesta este cercetat pentru trei omoruri, deţinere ilegală a armelor, păstrarea drogurilor şi sechestrarea mai multor oameni. Potrivit unor surse, anume gruparea formată de el dicta legea în Moldova pentru că nimeni dintre autorităţi nu îndrăznea să-i treacă drumul. Perioada de glorie a lui Micu a apus, însă, în 2001, când a fost condamnat pentru ultima dată. După zece ani de tăcere, în premieră, el a decis să vorbească în faţa camerelor de luat vederi, relatează sursa citată.

Micu susţine că toate relele i se trag de la Tkaciuc şi Muruianu. Potrivit lui, cei doi acţionează la comanda unui om de afaceri, care ar fi plătit bani grei pentru a-l băga după gratii. Însă, acesta a refuzat să divulge numele omului de afaceri. „Aș putea spune că ei fac parte dintr-un grup criminal - procurori, judecători, ș.a.m.d. Le doresc și ei să ajungă pe mâna unei astfel de justiții”, a punctat Petru Gîlcă.

„La auzul acestui nume ar trebui să apară anumiți reprezentanți ai organelor de forță - PG, MAI; și nicidecum deputații comuniști”, a spus Mark Tkaciuk, care a negat că are vreo legătură cu arestul „hoțului în lege”.

În maxim o lună, Colegiu Penal al Curţii Supreme de Justiţie, va examina din nou dosarul lui Gâlcă. Şi de această dată procurorii vor încerca să demonstreze dacă Micu a săvârşit omorurile de care a fost acuzat la începutul anilor 2000. Surse neoficiale susţin însă că nu există dovezi care l-ar incrimina şi astfel în câţiva ani, acesta ar putea ieși la libertate. http://unimedia.md/?mod=news&id=41352 
 
 
0