664

Advanced Hypersonic Weapon. SUA testează bomba hipersonică


Forţele terestre ale SUA au efectuat joi cu succes primul test al bombei mobile hipersonice, Advanced Hypersonic Weapon.
 

Arma poate lovi în cel mai scurt timp ţinte din orice punct al planetei, a anunţat Pentagonul, transmite Agerpres. Proiectul, numit oficial Armă hipersonică avansată (Advanced Hypersonic Weapon, AHW), face parte din programul armatei americane care urmăreşte să-i furnizeze acesteia mijloacele necesare pentru a lovi ţinte aflate în celălalt capăt al lumii, cu arme convenţionale, în interval de o oră de la lansare.
 
Pentagonul a prevăzut să aloce în 2011 suma de 239,9 milioane de dolari programului de ‘lovituri convenţionale globale rapide’ (Conventional Prompt Global Strike), din care 69 de milioane pentru bomba testată joi.
 
Dispozitivul a fost lansat cu ajutorul unei rachete, de la baza din Kauai, din Hawaii, la ora 11.30 GMT, şi a zburat ‘cu o viteză hipersonică‘ în straturile înalte ale atmosferei terestre, deasupra Pacificului, pentru a atinge ulterior solul în atolul Kwajalein, din insulele Marshall. Obiectivul acestui prim test este de a acumula date cu privire la zborurile hipersonice, îndeosebi în materie de ‘navigaţie, ghidaj, control şi protecţie termică’, a declarat purtătoarea de cuvânt a Pentagonului Melinda Morgan.
0