497

"Pe 18 noiembrie în Parlament se va juca ruleta rusească. PCRM ar putea participa la alegerea preşedintelui"

"În cazul în care până marţi dimineaţa nu va fi înaintat niciun candidat la funcţia de şef al statului, vor exista toate premisele ca Marian Lupu să dizolve Parlamentul. Şi atunci, toate partidele, indiferent de configuraţia politică, sunt pierdute". Declaraţiile au fost făcute de jurnalistul Ion Terguţă în cadrul emisiunii Fabrika, azi, 11 noiembrie. Acesta presupune, totuşi, că vor fi desemnaţi doi candidaţi în cursa pentru fotoliul de preşedinte: Marian Lupu şi Zinaida Greceanîi.
"În Parlament se va juca, pe data de 18 noiembrie, o adevărată ruletă rusească. Nu este exclus că PCRM va participa la alegerea şefului statului", a menţionat Ion Terguţă.


Jurnalistul consideră că PCRM are acum nevoie de o perioadă de răgaz, nu de alegeri anticipate, pentru a-şi soluţiona problemele cu care se confruntă. "Există Partidul Regiunilor al lui Mihail Formuzal, care va tăia foarte mult din electoratul PCRM. Formuzal are circa 33% din alegători de partea sa. Problematică este şi situaţia PD, care ar putea să-şi piardă electoratul ce ar putea trece uşor de partea lui Dodon. Şi PL şi PLDM ar putea fi taxate de alegători", a explicat acesta.


Pe de altă parte, Viorel Ciubotaru, directorul Institutului European de Studii Politice, susţine că PCRM aşteaptă decizia AIE, iar problemele nu se vor termina odată cu desemnarea candidaturilor. "Chiar dacă admitem că negocierile se vor încheia cu decizia de a înainta cel puţin doi candidaţi, urmează faza tehnică de votare. Şi nu se ştie dacă toţi deputaţii vor vota cum le-a spus şeful de partid", a precizat Ciubotaru.


Şi analistul Vlad Ţurcanu este de aceeaşi părere."Dacă nu se va ajunge la o candidatură reprezentativă, atunci vor exista deputaţi care vor refuza să asculte ordinul şefilor şi să urmeze disciplina de partid", atenţionează acesta.
Totodată, Anatol Ţăranu, directorul Centrului de Cercetări Strategice "Politicon", susţine că PCRM nu are de ales. "Comuniştii nu au alte variante: Sau susţin candidatura lui Lupu sau pe cea a Zinaidei Greceanîi. Ei singuri s-au băgat în ungher, au ieşit din joc, practic s-au lipsit de posibilităţile de manevră. Printr-o singură lovitură, Voronin a  fost detronat, aruncat în ungher", punctează acesta.


Ţăranu speră că "knockdown-ul" în care s-a pomenit acum PCRM îi va face pe comunişti să-şi regândească tacticile pe care le utilizează pe scena politică.


 
publika.md

0