723

Membrii partidului ”Democrația acasă”: ”AM OBOSIT”

 ”Noi am obosit să urmărim cum cineva ne distruge țara”. Declarația aparține partidului ”Democrația acasă” și a fost lansată astăzi în cadrul unui briefing de presă. În opinia membrilor, scopul partidelor este schimbarea situației din țară în una mai bună, dar acțiunile politicienilor ”demonstrează că ei nu sunt capabili să aducă bunăstarea în domeniile vitale societății noastre”.

Membrii partidului au enumerat un șir de probleme cum ar fi cea a drumurilor, plecarea profesorilor peste hotare, închiderea școlilor și la care nu fac față actuala guvernare. 

Andrei Găulică, reprezentantul partidului ”Democrația acasă”, a precizat că ”suntem obosiți să urmărim cum cineva își procură la prețuri derizorii imobile din centrul Chișinăului care sunt monumente de arhitectură și care reprezintă un mare interes cultural pentru întreaga națiune”. Potrivit lui, în următoarea săptămînă am putea fi martori cum aceste persoane își vor continua construcția liniei de hoteluri indiferent cui îi aparțin.

Totodată, reprezentanții fracțiunii au mai reiterat că guvernarea de acum nu se deosebește cu nimic de precedenta și că mișcarea din aprilie 2009 nu a însemnat nimic. 

Portalul de știri POINT.md ține să menționeaze că Partidul Politic “Democraţia Acasă” a fost înregistrat la Ministerul Justiției la 2 Septembrie 2011. Formațiunea anterior era numită Mişcarea de Tineret “Democraţia Acasă” și a fost constituită ca urmare a crizei politice și a evenimentelor din aprilie 2009.

Revenim cu detalii video.
 
Пресс-служба POINT.MD
0