532

Smirnov ia în calcul alipirea Transnistriei la Ucraina

Noiembrie 4, 2011 - 14:12
Liderul separatist de la Tiraspol admite posibilitatea organizării unui referendum privind alipirea enclavei din stânga Nistrului la Ucraina. Declaraţia se conţine într-un interviu acordat de Igor Smirnov publicaţiei “Ukraina Moloda”, de la Kiev.
   

 “Dorinţa de a fi împreună cu Ucraina nu a dispărut nicăieri. Dacă poporul va dori, în cadrul unui referendum, să se unească cu Ucraina, înseamnă că aşa va fi”, a declarat Smirnov, în interviul citat. “În genere, dacă e să fim sincere, Transnistria este teritoriu ucrainean şi a făcut parte din Ucraina Sovietică, timp de 16 ani”, a mai spus liderul separatist.


Anterior, Igor Smirnov a somat politicienii de la Kiev să nu facă paşi nechibzuiţi în Transnistria. Declaraţia a fost făcută, în cadrul unei întrevederi dintre şeful administraţiei secesioniste, ambasadorul Ucrainei în Moldova, Serghei Pirojkov şi reprezentantul de la Kiev la masa de negocieri, Igor Harcenko.


„Nu vă cer nimic, dar vă atenţionez că orice tentativă de rezolvare în forţă a problemei transnistrene, va naşte râuri de refugiaţi în Ucraina şi o baie de sânge. Domnilor, vă chem să aveţi grijă de soarta celor 160 de mii de cetăţeni ucraineni, care locuiesc în Transnistria”, a spus Smirnov.
0