895

Avocaţii atacă!!! Stimaţi parlamentari fiţi mai responsabili

  Cu un îndemn către deputaţii Parlamentului moldovean de a respecta legea şi voinţa poporului pe care îl reprezintă a venit zilele acestea avocatul Mihai Corj.

Într-o scrisoare deschisă adresată Parlamentului Republicii Moldova, acesta i-a îndemnat pe deputaţi să aibă mai multe responsabilităţi faţă de „cetăţenii care v-au ales în Parlament și să ne demonstrați că nu uitați nici o clipă că sunteți în serviciul poporului”.

De asemenea, avocatul le-a amintit că legile din Republica Moldova nu numai că le permite să aleagă preşedinele, dar din contra chiar îi şi obligă. „Noi, cetățenii, v-am delegat în Parlament pentru un mandat de 4 ani, de aceea puneți osul la treabă și alegeți Președintele Republicii Moldova” a specificat acesta.

Într-un final, Mihai Corj le-a cerut deputaţilor să demonstreze că în Moldova legea este repsectată de toţi locuitorii, inclusiv şi de parlamentari, şi că aceştia vor respecta cadrul legal şi vor ajunge la un numitor comun pentru a alege şeful statului.

De menţionat, că prin decizie parlamentară, deputaţii au stabilit data de 18 noiembrie pentru alegerea şefului statului. De asmenea pînă pe data de 14 noiembrie la ora 00:00, comisia specială parlamentară primeşte înscrierea cadidaturilor pentru funcţia de şef al statului.
 
Пресс-служба POINT.MD
0