485

Dodon, către Chirtoacă: Nimeni nu vrea să se mărite cu dumneavoastră

 
Scântei şi blocaje în CMC. Aleşii locali nu se pot înţelege, chiar dacă au convocat o şedinţă cu cvorum. La şedinţa de astăzi trebuiau să fie formate şi repartizate comisiile de specialitate către fracţiunile CMC. Dar şedinţa a început cu replici tăioase.

„Domnule Chirtoacă, să începem şedinţa CMC şi să nu facem show-uri. Nu vă iese chiar bine ceea ce faceţi. Vedeţi că nu vrea nimeni să se mărite cu dumneavoastră. Haideţi să lucrăm”, a spus Dodon, în timp ce Dorin Chirtoacă solicita comuniştilor să se ţină de cuvânt şi să dea un răspuns privind repartizarea comisiilor.

„Chiar mă gândeam să vă invit la nunta mea, dar deja cred că nu se merită. Aţi făcut lovituri sub centură în campania electorală, recurgeţi la acestea şi acum, cu privire la căsătorie sau altceva”, a replicat primarul general.

Fracţiunile democratice au propus să fie luată o pauză pentru a discuta ordinea de zi a şedinţei.

„Aşa cum am stabilit ieri, astăzi trebuia să ne comunicaţi dacă acceptaţi sau nu repartizarea comisiilor pe care noi am propus-o. Nu a venit acest răspuns. Cerem o pauză ca să discutăm ordinea de zi, iar apoi deschidem şedinţa”, a spus Chirtoacă.

Consilierii comunişti au insistat ca şedinţa să fie deschisă înainte de a se lua orice decizie. Celelalte fracţiuni au acceptat, iar după mai bine de o oră şedinţa a fost deschisă, dar comuniştii au insistat din nou. Aceştia au solicitat să fie ales preşedintele şedinţei, să fie aprobată ordinea de zi, iar după aceasta să fie luată o pauză.

Totuşi, consilierii PLDM, PL şi PD i-au invitat pe comunişti la o pauză.
Vom reveni cu informaţii noi.
 
jurnal
0