422

Lupu nu a fost demis! PLDM caută soluții pentru a-l destitui pe Zubco!

 
Subiectul demiterii Procurorului General a fost abordat chiar în debutul ședinței de astăzi a Parlamentului. Fracțiunea PLDM a cerut președintelui Parlamentului să se pronunțe privind implementarea proiectului de lege, votat la ședința trecută de către PLDM și PCRM. La rândul său, Marian Lupu, a declarat că rămâne pe poziții și a reiterat că potrivit legii nu-l poate demite pe Valeriu Zubco. 

Se pare că liberal-democrații s-au așteptat la acest răspuns, pentru că au venit cu o alternativă. PLDM a elaborat un proiect de lege privind modificarea Legii Procuraturii. În opinia liberal-democraților, aceste modificări urmează să-i permită lui Lupu să-l demită pe Zubco.

Proiectul urmează a fi votat joia viitoare, astfel ca vineri să fie inițiată procedura de demitere a Procurorului General. De asemenea, deputații AIE au convenit că săptămâna viitoare Valeriu Zubco va prezenta un raport în Parlament, iar ședința va fi cu ușile închise.

Președintele fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț, a subliniat că Marian Lupu ar putea să-l influențeze pe Valeriu Zubco să-și dea demisia, odată ce a primit votul de neîncredere din partea majorității parlamentare. În ce privește prevederile legale, liberal-democrații au propus o modificare a Legii Procuraturiii, conform standardelor europene.

„Noi credem că președintele Parlamentului dispune de instrumentarul necesar pentru a iniția o discuție cu Procurorul General ca să fie determinat să-și prezinte cererea de demisie. În ce privește lacunele din legislație, noi am elaborat un proiect de lege, care se referă la unele modificări în Legea Procuraturii, care vine să specifice când Procurorul General poate fi demis. Vă asigurăm că am consultat legislația europeană și la noi e situație unică - practic procurorul este intangibil. Solicităm ca proiectul să fie examinat în comisii până joi, să-l votăm în două lecturi tot joi, astfel ca vineri, pe 28 octombrie, să vă putem permite să inițiați procedura de demitere a lui Valeriu Zubco”, a precizat liberal-democratul.

La rândul lor, liberalii au criticat intenția liberal-democraților. „Noi deja o dată am modificat legea cu privire la Procuratură. Liberal-democrații au venit în campanie electorală cu un slogan, iar săptămâna trecută au demonstrat altceva. Schimb de poziții?”, s-a întrebat deputatul PL, Valeriu Muntean.

UNIMEDIA precizează că la 13 octombrie, prin votul fracțiunilor PCRM și PLDM, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu în cazul atacurilor asupra sistemului finanicar-bancar din RM, șeful SIS a fost demis. Președintele CNPF și-a prezentat demisia, dar procedura de demitere a Procurorului General urma a fi inițiată de speakerul Marian Lupu. Ultimul a spus că azi vom afla dacă "se bate ultimul cui în sicriul AIE", în timp ce Mihai Ghimpu a declarat că AIE2 e îngropată deja. Vlad Filat a menționat că va continua să insiste pe demiterea Procurorului General, iar dacă va fi necesar - și pe demiterea președintelui Parlamentului.

Potrivit legii, Procurorul General poate fi demis doar dacă există o sentință de judecată în privința lui, își pierde cetățenia RM sau depune cerere din propria dorință.

Sursa: UNIMEDIA

0