897

Valeriu Saharneanu: Joia trecută a fost o zi neagră în Parlament, o zi a trădării.„Cazul lui Vlad Filat este asemănător cu



 
17 Octombrie 2011
 
Premierul Filat a cerut Parlamentului să-i demită pe directorul SIS, pe procurorul general şi pe preşedintele CNPF, pentru implicarea tardivă a acestora în problema atacurilor asupra băncilor din RM, din vara trecută.
 
Directorul SIS, Gheorghe Mihai, a fost demis cu votul a 69 de deputaţi comunişti şi liberal-democraţi. Potrivit Acordului de constituire a AIE, funcţia de director al SIS îi aparţine Partidului Liberal. De aceea, despre situaţia creată am discutat cu Valeriu Saharneanu, deputat PL. 
 
- Domnule Saharneanu, cum credeţi, de ce premierul Vlad Filat a solicitat demiterea directorului SIS, a preşedintelui CNPF şi a procurorului general?

- Acest lucru face parte din programul său de guvernare, fiind unul dintre obiectivele pe care şi le-a propus să le realizeze. Cel puţin, asta rezultă din declaraţiile sale făcute joi seară într-o emisiune la „Moldova 1”. Problema e că aceste obiective au ieşit la iveală încă în momentul în care el a devenit premier.
 
- Dar cum explicaţi faptul că şi Vladimir Voronin a cerut aceste demisii, ca o condiţie pentru începerea negocierilor privind alegerea şefului statului?

- Este evident că a existat o înţelegere între Voronin şi Filat. Tot ce s-a întâmplat în Parlament a arătat că a existat un scenariu bine pus la cale. Joia trecută a fost o zi neagră, o zi a trădării. Cred că este pentru prima dată în istoria parlamentelor din toată lumea, când la tribună se prezintă prim-ministrul cu un raport, iar opoziţia nu are nicio întrebare… Din momentul în care a devenit prim-ministru, Vlad Filat s-a schimbat radical. A demonstrat că nu e om de echipă, cooperant, aşa cum pretindea înainte de constituirea Alianţei… În decembrie 2010, până şi Lupu a înţeles că nu este cale de întoarcere la comunişti. Căci, la comanda lui Narîşkin, trebuia să se constituie alianţa PCRM-PD. Dar, sub presiunea opiniei publice, s-a creat AIE 2. Şi Filat s-a bucurat atunci - mai că n-a participat la mitingurile noastre de la Operă şi din PMAN, îl implora pe Lupu să nu meargă la trădare -, apoi s-a schimbat. L-am ajutat foarte mult pe Filat - de la localele din 2007 până la parlamentarele din 2009 - cu instrumentele noastre media. Am crezut că va veni la putere o forţă nouă, tânără, i-am lăudat echipa. Am făcut totul ca să aibă o platformă media favorabilă pentru a-şi face cunoscut mesajul. Acum, iată că vorbesc cu durere despre asta...
 
„Cazul lui Vlad Filat este asemănător cu cel al lui Iurie Roşca”  
- Regretaţi că l-aţi ajutat atunci pe Vlad Filat?

- Nu regret, el trebuie să regrete că ne trădează. Trădând Alianţa, el şi-a trădat şi alegătorii, deoarece, cu Voronin, el nu va mai avea un parcurs proeuropean - dar şi pe noi, cei din mass-media care l-am sprijinit, nu ne va mai avea. Considerăm că s-a făcut primul pas spre trădare, dar admitem şi că omul a făcut o greşeală şi, poate, îşi revine… Joi seară, la televiziunea publică, el a spus că va solicita o întâlnire cu liderii AIE şi că va face lucrurile să meargă. Totodată, în cadrul aceleiaşi emisiuni, Filat a spus că nu mai trebuie să vorbim despre valorile naţionale, limbă şi altele de acest gen, despre care se vorbeşte de ani de zile… După mine, sunt lucruri extrem de grave, mai ales că vin imediat după vizita la Chişinău a Patriarhului rus Kirill.
 
- Dar şi Marian Lupu l-a onorat pe patriarh, decorându-l cu „Ordinul Republicii”...

- Da, s-au întrecut care să se apropie mai tare de Kirill. Noi cunoaştem politica dusă de Rusia în RM prin serviciile sale secrete, biserică, prin Tiraspol şi agenţii săi de influenţă din Chişinău. Şi îmi pare rău că acum avem şi un premier care se alătură acestor mişcări. Este a doua treaptă dintr-un parcurs de 20 de ani care se frânge - una a fost Roşca în 2005, acum e Filat. Cele două cazuri se aseamănă. Fenomenul „raider”, de care vorbeşte dl Filat, e identic cu cel al „mâinilor curate” din 1999. Sunt doar alţi termeni, esenţa e aceeaşi. Am fost un observator atent al evoluţiei AIE-1 şi AIE-2. Îl consider pe Filat vinovat de trădare pe tot parcursul Alianţei. În AIE-1, ar fi putut să iasă din criză, dacă ar fi constituit un staff comun cu liderii Alianţei pentru referendumul din 2010. Eşecul referendumului a revigorat comuniştii. Scrutinul din 28 noiembrie 2010 este o consecinţă a managementului politic prost, de care s-au folosit comuniştii pentru a spune că AIE nu este în stare de nimic. Chiar dacă s-a constituit AIE-2, alegerile au fost câştigate de comunişti.
 
- Dacă Filat şi-a trădat alegătorii, putem spune că a trădat şi Europa?

- Occidentul este foarte interesat de RM. Dar, şi Roşca a colaborat cu Occidentul… Până în ultima clipă, el a fost omul care informa majoritatea politică din Parlamentul European, în calitate de membru asociat al Partidului Popular European. Dar şi Europa este diferită astăzi. În 2005, Europa a salutat alegerea lui Voronin, spunând că în capul acestuia poate avea loc o revoluţie. Iar la alegerile din aprilie 2009, Europa s-a grăbit să recunoască legitimitatea alegerilor, în condiţiile în care erau dovezi că acestea au fost falsificate cu mult înainte de 5 aprilie.
 
„Filat a zâmbit şi a zis că vom afla totul în şedinţa Parlamentului”  
- Marţea trecută, Mihai Ghimpu se arăta îngrijorat de ceea ce va spune, joi, Filat în Parlament. Se ştia deja ce urma să se întâmple?

- Fiecare partid îşi face previziunile sale. Marţi, dl Hadârcă l-a telefonat pe Valeriu Streleţ şi l-a întrebat dacă miercuri va avea loc Consiliul Alianţei, aşa precum se obişnuieşte. Dl Streleţ a spus că urmează să se consulte cu dl Filat. Ne-am întâlnit în cadrul AIE abia joi, înainte de şedinţa Legislativului. Am convenit să luăm o pauză după ce va fi aprobată ordinea de zi, înainte să vorbească dl Filat, pentru ca premierul să vină şi să ne spună ce are de gând să facă. Dl Filat a venit cu zâmbetul său tradiţional şi ne-a anunţat că vom afla totul în şedinţa Parlamentului… Atunci am înţeles că lucrurile merg pe calea cea mai proastă. O minune a fost că, la finalul prezentării raportului premierului, fracţiunea PLDM a ocupat toate microfoanele, iar calitatea întrebărilor ne-a făcut să ne dăm seama că e vorba de un aranjament. O altă minune a fost să vedem că niciun comunist nu a ieşit la microfon…
 
- Dvs. aveaţi vreo întrebare pentru premier?

- Da. Aş fi vrut să-l întreb dacă nu cumva va cere, cu insistenţa pe care a arătat-o în „cazurile atacurilor raider”, şi elucidarea dosarului primar al Alianţei, cel legat de 7 aprilie 2009. Cetăţenii aşteaptă din partea AIE un răspuns înainte de toate la acest dosar. Cine le va da dreptate tinerilor care au trecut prin coridoarele morţii?!
 
Minialianţa PL-PD  
- Se vorbeşte şi despre o minialianţă PL-PD...

- Filat a băgat în capul oamenilor ideea că Ghimpu ar fi luat bani de la Plahotniuc - face parte din obiectivul lui Filat să discrediteze PL-ul. Vom cere de la Filat dovezi şi despre acuzaţiile privind implicarea lui Plahotniuc în atacurile raider. Alianţa este cea care uneşte cele trei partide. Dacă Filat a plecat din câmpul Alianţei, PL şi PD au rămas. Eu l-am întrebat personal pe dl Ghimpu dacă au avut loc astfel de întâlniri. Mi-a spus că nu. Filat doreşte să-şi motiveze cumva plecarea la comunişti prin faptul că celelalte două partide s-au grupat şi au format o alianţă mică. - Va trece PL-ul în opoziţie?

- Da, vom fi în opoziţie, dacă lucrurile vor evolua precum se anunţă. Dar nu vom pleca de la guvernare. Nu trebuie să cedăm puterea pe care ne-au dat-o cetăţenii.
 
- Vă mulţumim pentru interviu.
 
http://www.timpul.md/articol/valeriu-saharneanu--joia-trecuta-a-fost-o-zi-neagra-in-parlament-o-zi-a-tradarii-27936.html
0