700

Forumul Global privind Migraţia şi Dezvoltarea continuă la Chişinău

13.10.2011 Ieri, 12 octombrie, a avut loc deschiderea seminarului tematic “Integrarea migraţiei în dezvoltarea unor politici strategice” în cadrul Forumului Global pentru Migraţie şi Dezvoltare (GFMD). Forumul Global pentru Migraţie şi Dezvoltare este un format de dialog interguvernamental privind migraţia şi dezvoltarea, considerat una din cele mai importante platforme de formulare a politicilor în domeniul migraţiei la nivel global. Guvernul Republicii Moldova este unul din cele 4 guverne (Bangladeş,Jamaica şi Mali) care implementează Proiectul-pilot privind Integrarea Migraţiei în Dezvoltare. Proiectul este co-sponsorizat de Agenţia Elveţiană de Dezvoltare SDC şi implementat în cooperare cu PNUD şi OIM. La deschiderea oficială au participat Mihai Moldovanu, Viceprim-ministru al Republicii Moldova, Natalia Gherman, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Michel Mordasini, Vice Director SDC, Kaarina Immonen, Coordonator Rezident al ONU în Moldova etc.
 
Participanţii la eveniment au abordat modalităţile de reducere a impactului negativ al migraţiei asupra dezvoltării prin posibilitatea acesteia de a sprijini dezvoltarea şi au împărtăşit experienţa ţărilor lor în acest domeniu. În cadrul seminarului au fost organizate două ateliere de lucru:
• Integrarea migraţiei în agendele naţionale de dezvoltare: experienţe şi principii fundamentale.
a) Experienţe din documentele strategice de reducere a sărăciei şi strategiile naţionale de dezvoltare.
b) Principii fundamentale la baza integrării migraţiei.
• Abordarea provocărilor şi oportunităţilor migraţiei drept parte din strategiile sectoriale: educaţia, sănătatea
 
Astăzi, va avea loc cea de-a doua zi a Forumului Global pentru Migraţie şi Dezvoltare
 

Sursa: Viza.md
http://www.viza.md/content/forumul-global-privind-migra%C5%A3ia-%C5%9Fi-dezvoltarea-continu%C4%83-la-chi%C5%9Fin%C4%83u
0