736

PSD îndeamnă cetățenii să nu mai achite FACTURILE, dar să le transmită Guvernului

Guvernul trebuie sau să mărească pensiile şi alocaţiile pînă la nivelul minimului de existenţă, 1502 lei, sau să diminueze tarifele şi să menţină preţurile stabile. Această cerință este introdusă în noul proiect de lege elaborat de către PSD și care urmează a fi înaintată actualului Guvern.

În comunicatul de presă se menționează că hotărîrea respectivă, trebuie să fie adoptată de Guvern pînă la 20 octombrie 2011. Aceasta va permite structurilor subordonate Guvernului şi primăriilor să facă tot posibilul, ca la 10 noiembrie cetăţenilor să le fie înaintate conturile de plată pentru gazul consumat, din numele furnizorilor de servicii, luînd în consideraţie şi compensaţiile speciale. 

Astfel, în cazul în care conducerea nu va ține cont de aceste măsuri, potrivit PSD, cetățenii au tot dreptul să organizeze mitinguri de protest și să transmită Guvernului toate facturile pentru gaz, deoarece nu au asigurat cetățenii cu veniturile necesare.
 
Пресс-служба POINT.MD
0