886

Muruianu din nou PREŞEDINTE CSJ

  Ion Muruianu a fost demis ilegal. Astăzi, 4 octombrie, CC a declarat neconstituţională decizia din iulie a Parlamentului prin care a fost demis preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Ion Muruianu.

Valeria Șterbeț, președinte interimar al CC, a precizat că Înalta Curte va remite o adresare către Parlament pe marginea acestui caz.

„Noi nu am apărat interesele lui Muruianu, dar Constituţia” a declarat Sergiu Sîrbu. Avocatul comunist de asemenea a mai ţinut să menţioneze că începînd de azi interimatul Curţii Supreme de Justiţie se finisează, iar Ion Muruianu revine în funcţia de preşedine a acesteia.

Portalul de ştiri POINT.md aminteşte că Ion Muruianu a fost demis prin decizia legislativului la începutul lunii iulie a anului curent. Atunci, avocatul lui Muruianu a declarat că clientul său a fost demis ilegal, încălcîndu-se unele norme proceduale.
 
Пресс-служба POINT.MD
0