878

Polițiștii ruși cer extrădarea unui moldovean suspectat că a sustras 200 mii euro de pe cardurile bancare

Organele de poliție din orașul Belgorod, Rusia, au cerut extrădarea unui cetățean al Republicii Moldova, suspectat de accesarea ilegală a datelor de pe 880 de carduri bancare, pe conturile cărora la acel moment se aflau circa 9 milioane de ruble (peste 200 de mii de euro), informează abireg.ru cu referire la Ministerul Afacerilor Interne din Federația Rusă.

În luna iunie a anului curent, trei cetățeni ai Republicii Moldova în decurs de o săptămână scanau informaţia de pe banda magnetică a cardurilor bancare. Angajații băncii imediat au observat operațiunile ilegale de retragere a banilor, după ce au blocat conturile clienților.

Suspecţii au fost identificați în termen de câteva zile cu ajutorul înregistrării de la camere video instalate în apropierea bancomatului. Bănuiții sunt trei cetăţeni ai Republicii Moldova, dintre care doi au fost arestați imediat, iar identitatea celui de-al treilea stabilită mai târziu.

unimedia.md
0