Zinaida Greceanâi preşedinte? De ce nu?
Decizia PCRM de a nu dialoga cu Alianţa, ci cu fiecare partid în parte, cu excepţia PL, trădează nu puterea, ci frustrările sale. Comuniştii ard de nerăbdare să se revanşeze pentru faptul că au fost ignoraţi după alegerile din 29 iulie 2010 şi din 28 noiembrie 2011.
Logica jocului început de ei este bazată pe lipsa de unitate în cadrul AIE şi aparenta fragilitate a acesteia, camuflând intenţiile de declanşare a alegerilor anticipate, pe care ei le consideră ca şi câştigate. Nu fără un oarecare temei, PCRM speră să repete succesul său din 2001. Din păcate, noi nu dispunem de sondaje care să reflecte preferinţele de azi ale alegătorilor, dar putem presupune că nu numai contextul social-economic (în special creşterea tarifelor la energia electrică) dar şi comportamentul AIE îi determină pe comunişti să creadă în avantajul lor electoral. Însă până la alegeri mai este şi, între timp, unele lucruri se mai pot schimba. Lui, Filat, Lupu şi Ghimpu nu li se cere decât să respecte elementarele reguli ale bunului simţ pentru ca să schimbe în bine imaginea AIE. De fapt, la mai mult, nici nu putem spera, mai degrabă putem să ne aşteptăm la dialogul dintre PL şi PCRM (Ghimpu a declarat că Voronin nu-i este duşman), decât la coordonarea acţiunilor între liderii AIE. Faptul că replica PCRM i-a găsit nepregătiţi să dea un răspuns comun, care putea fi acelaşi pe care l-au dat PLDM şi PD fiecare în parte, dar gândit în cadrul Consiliului AIE, e o dovadă că nici ei nu ţin prea tare la existenţa Alianţei.
În al doilea rând, nici marja de manevră a PCRM nu e atât de mare, precum pare. Refuzând să dialogheze cu AIE ca un tot întreg, PCRM trimite un mesaj războinic, se prezintă într-un rol distructiv, ca o formaţiune subversivă, fapt care poate reconsolida o parte a simpatizanţilor Alianţei. Din acest punct de vedere, disponibilitatea liderilor PLDM şi PD de a se aşeza la masa negocierilor cu PCRM este o mişcare corectă, ce dovedeşte intenţii constructive. Comuniştii vor trebui să ia seama să nu depăşească nişte limite care i-ar pune în lumină negativă, ca profitând, în interes de partid, de situaţia creată cu alegerea preşedintelui. Sigur, există o anumită categorie de alegători care vor saluta orice mişcare de destabilizare a Alianţei şi de declanşare a alegerilor anticipate, dar va ajunge numărul acestora la proporţia care să le asigure comuniştilor majoritatea parlamentară? Nu se ştie care va fi reacţia alegătorilor dacă, de exemplu, PCRM va condiţiona alegerea preşedintelui cu excluderea PL din ecuaţia guvernamentală. Săpând groapă pentru PL, PCRM riscă până la urmă să cadă singur în ea.
Pe de altă parte, PCRM nu şi-a dezvăluit încă întreaga strategie de recucerire a puterii, ci doar unele elemente. În mod evident, comuniştii sunt asistaţi de preşedintele Curţii Constituţionale, Dumitru Pulbere, ale cărui declaraţii din ultimul timp se înscriu în încercarea de compromitere şi deligitimizare a AIE. Înainte de scandaloasa afirmare că Parlamentul trebuie dizolvat până la 28 septembrie, altfel Alianţa se va face vinovată de uzurparea puterii de stat, dl Pulbere, declarase, la 5 septembrie, că Parlamentul încalcă de doi ani Constituţia, prin nealegerea şefului statului. Or tocmai respectarea Constituţiei a dus la dizolvarea Parlamentului şi alegerile anticipate din 28 noiembrie 2010. Chiar Curtea Constituţională condusă de dl Pulbere a conchis la începutul anului curent că Constituţia RM nu prevede nici un termen pentru alegerea preşedintelui RM în situaţia de azi, urmând ca Parlamentul să acopere acest vid constituţional. Ce l-a determinat pe dl Pulbere, despre care în documentele Wikileaks se spune că „îi plac banii”, să se reînregimenteze în serviciul comuniştilor se poate doar ghici, dar faptul în sine este simptomatic, relevând în primul rând slăbiciunea Alianţei.
Nu sunt excluse şi alte surprize tactice pregătite de Voronin împotriva AIE, cum ar fi promisiunea de participare la alegerile prezidenţiale cu propriul candidat (Zinaida Greceanâi), pentru ca, ulterior, după declanşarea procedurii, să-şi anunţe boicotul.
În condiţiile refuzului PCRM de a dialoga cu AIE, există riscul ca Filat şi Lupu să se lase atraşi în aventura adoptării unei noi Constituţii, ceea ce ar fi o eroare capitală, măcar şi pentru faptul că nu ar opri declanşarea alegerilor anticipate, ci ar prelungi instabilitatea şi marasmul existent cu încă un an. Nici chiar alegerea Zinaidei Greceanâi drept preşedinte al RM nu ar putea avea consecinţe mai nefaste pentru AIE în întregime şi fiecare partid în parte. Experienţa lui Mircea Snegur şi Petru Lucinschi demonstrează că un preşedinte, fie el ales de popor, nu poate dicta, rămâne o figură simbolică fără sprijinul unei majorităţi parlamentare.
Dialogul cât mai transparent, o ofertă rezonabilă comună din partea AIE va diminua aparentul avantaj strategic al PCRM şi doar după eşuarea negocierilor se poate căuta o altă soluţie. Cea propusă de Marian Lupu privitor la un referendum de modificare a numărului de voturi necesare pentru alegerea preşedintelui RM este mult mai realistă decât cea a lui Ghimpu cu o nouă constituţie.
jurnal