830

A jefuit clienţii restaurantului unde era angajat

 Un tânăr în vârstă de 21 ani, locuitor al mun.Chişinău, este suspectat că ar fi înşelat de bani clienţii restaurantului unde era angajat. Astfel tânărul acţiona în complicitate cu chelnerii. Schema frauduloasă a suspectului a fost demascată de oamenii legii când angajaţii unei bănci din capitală i-au sesizat. Precum că cineva, prin anumite metode ilegale, cardurile bancare a cetăţenilor sunt înregistrate la un alt terminal pentru tranzacţiile respective.
 
Potrivit spuselor suspectului, acesta a făcut rost de acest dispozitiv special trimis din străinătate, cu ajutorul căruia înregistra cardurile respective şi banii cheş ale clienţilor le revenea făptaşilor. Ceea ce au reuşit ei să înregistreze au fost doar două carduri bancare cu peste 30 000 lei. Însăşi principalului suspect i-a revenit în jur de 3 000 lei.
 
În prezent forţele de ordine urmează să stabilească şi să identifice complicii suspectului pentru a fi traşi la răspundere conform legii. Tânărul riscă să fie cercetat penal pentru furt. Dacă vinovăţia lui va fi demonstrată în instanţa de judecată, atunci el riscă să fie sancţionat cu amendă în mărime de la 6 000 până la 20 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 până la 240 ore sau chiar cu închisoare de până la 4 ani. Totodată sunt acumulate probe împotriva altor persoane implicate în aceste acţiuni ilegale.
 
tv7.md

0