442

Asul lui Ghimpu: MODIFICAREA CONSTITUŢIEI PRIN REFERENDUM

După cum a promis, liberalul Mihai Ghimpu a scos „asul din mînecă”. Acesta a declarat acum cîteva clipe că singura modalitate de a depăşi criza politică şi constituţională din Republica Moldova este o nouă constituţie, adoptată prin referendum. 

„A fost finalizat un proiect al unei noi Constituții, însă pînă acum nu a obținut un statut de proiect de lege. Eu și domnul Vitor Popa am decis să înaintăm proiectul noii Costituții în Parlament. Nu pentru că vrem o Constituție mai liberală, centru că Legea Nostraă Supremă are multe lacune” a declarat Mihai Ghimpu în cadrul unei conferinţe de presă.

Ghimpu de asemenea s-a referit şi la modaliatea în care va fi aprobată noua constituţie „odată ce Parlamentul nu este capabil să adopte o nouă Constituție, singura cale de a ieși din impas este referendumul. De aceea venim cu această inițiativă. Sperăm să fim susținuți de colegii din AIE” a specificat liberalul.
Ghimpu a mai specificat că dacă această iniţiativă ar fi fost susţinută mai înaine, acum Republia Moldova era să aibă un preşedinte, şi nu era să se afle continuu în criză politică şi constituţională.

Portalul de ştiri POINT.md ţine să menţioneze că comunistul Igor Dodon a scris azi pe blogul său că actuala alianţă care se ţine ca „scaiul de fotoliile şi funcţiile rîvnite” este la un pas de „a călca pe aceiaşi greblă”, referindu-se la decizia lui Mihai Ghimpu de a organiza un nou referendum, în urma celui din toamna 2010, care s-a finisat cu insucces. 
 
 
Пресс-служба POINT.MD
0